Politic
[ViDEO] BRAȘOV. Aplicația Apel 112, mai eficientă decât apelul la dispeceratul unic de urgență
Elevii mai multor școli din județul Braşov, care au participat la activităţile organizate și desfășurate de cadre ale Ministerului de Interne, în cadrul campaniei #10Pentru Siguranţă, au aflat, de la reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), că, dacă au instalată pe telefon aplicaţia Apel 112, au șanse mult mai mari să fie localizaţi când se află într-o situaţie ce necesită intervenţia autorităţilor decât dacă apelează numărul unic de urgenţe.
„Vă recomand s-o folosiţi. Dacă nu ştiţi zona, nu puteţi furniza informaţii exacte cu privire la locul în care vă aflaţi, prin utilizarea acestei aplicaţii, colegii noştri vor ajunge mult mai repede la locul în care vă aflaţi”, le-a spus tinerilor purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, maiorul Ciprian Sfreja.
Acesta a explicat că, în momentul în care se accesează respectiva aplicaţie, apelantul va putea fi localizat mult mai repede de către echipajele care trebuie să ajungă la faţa locului: „Ne dau nişte repere în funcţie de antenele GSM din zona respectivă. Dacă vorbim de zona urbană, localizarea se face mult mai precis, mai puţin precis în cea rurală, însă echipajele ştiu exact zona unde trebuie să ajungă în situaţia în care apelantul nu o cunoaşte şi nu poate furniza alte informaţii care să-i ajute pe colegii noştri să ajungă la faţa locului”.
În cadrul campaniei, elevii au putut afla de asemenea, de la reprezentantul pompierilor, informaţii despre ce trebuie să facă în situaţii de incendiu sau cutremur.
Totodată, reprezentanţii Poliţiei, ai Jandarmeriei și ai Agenţiei Naţionale Antidrog le-au vorbit adolescenţilor despre capcanele din mediul online, bullying şi ale consumului de droguri și alte substanțe halucinogene.
„Siguranţa copiilor este o datorie a noastră, a tuturor, a părinţilor, a cadrelor didactice şi a instituţiilor abilitate să prevină delincvenţa juvenilă şi situaţiile care pot duce la victimizarea minorilor. Astăzi, în cadrul campaniei #10 Pentru Siguranţă am continuat activităţile de prevenire. Publicul ţintă au fost elevii de clasa a IX-a, cărora le-am expus măsuri privind siguranţa în mediul online, consecinţele bullyingului şi ale violenţei în şcoli, măsuri privind siguranţa rutieră. Dorim să le spunem tuturor copiilor, elevilor, că suntem alături de ei, venim în întâmpinarea nevoilor lor şi îi încurajăm să vină către noi şi să ne ceară sprijinul ori de câte ori au nevoie”, a declarat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Alina Ivan.
Campania #10Pentru Siguranţă, care a debutat la înainte de începerea anului şcolar şi care a vizat toate categoriile de elevi, a ajuns în multe şcolile din județul Braşov.
„Vorbim despre o campanie foarte importantă de informare pentru copii. S-a discutat despre tot ceea ce înseamnă agresiune – indiferent că e vorba de bullyinmg – cum poate fi evitat acest tip de agresiune, ce înseamnă consumul de droguri şi la cât de expuşi sunt copiii la această vârstă în acest sens. Am fost în echipă, împreună cu Poliţia, cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, colegii de la Jandarmerie, fiecare pe domeniul de activitate le-a explicat copiiilor ce trebuie să facă, să înţeleagă şi să se ferească în primul rând când vine vorba de agresiuni de tot felul”, a declarat prefectul de Braşov, Marian Rasaliu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.