Politic

[ViDEO] BRAȘOV. Allen Coliban și noul director tehnic al Primăriei, declarații despre Pasajul FARTEC / Muncă de Sisif și în 2021?!

 

Noul director tehnic din cadrul Primăriei Brașov, Marius Comănici, a spus astăzi că nu a apucat să verifice lucrările de la pasajul Fartec, care este în șantier de mai mulți ani. „Voi prelua în zilele următoare postul”, a precizat el.

Așa cum sunt de părere și cetățeni de rând, inginerul a declarat că reabilitarea – soluție aleasă în vremea pe când primar era George Scripcaru – nu s-a dovedit a fi una bună.

„Am trecut și eu prin zonă și am văzut lucrările. Nu pot să fac o estimare privind finalizarea acestor lucrări, la ora actuală, pentru că nu am date din teren certe. Ce pot să spun, însă, este că poate că soluția de reabilitare nu a fost cea mai fericită în cazul acestui pasaj, pentru că lucrările de reabilitare, în general, sunt cele mai dificil de realizat, pentru că, de cele mai multe ori, nu știi ce găsești după ce intervii la construcție, după ce spargi. Cu toate că înainte se face o expertiză, aceasta nu poate să fie exhaustivă și să identifice toate problemele. Lucrarea evident că este complexă din punct de vedere al intervenției și poate că mai bună era soluția unui pasaj nou, poate, nu sunt sigur, dar s-ar putea”, a declarat Marius Comănici.

În completare, primarul Allen Coliban a declarat că este nerăbdător să aibă o discuție nouă cu firma RECON. „Înțeleg că există câteva probleme din perspectiva felului în care au fost estimate costurile acestei intervenții și aceste lucruri au dus la trenarea lucrărilor, însă ne aflăm într-o situație neplăcută, aceea de a asuma un termen și a spera în respectarea lui”, a declarat edilul.

Potrivit acestuia, este inadmisibil ca lucrările să nu se termine nici în acest an.

„Anul acesta ar trebui să avem podul finalizat sau să avem o altă soluție, am așteptat și mă bucur că avem acum și director tehnic care să se ocupe de acest proiect”, a spus Coliban.

Lucrările la acest pasaj au fost începute în 2015, dar au fost suspendate o perioadă, după ce s-a constatat că pasajul era mai șubred decât se credea inițial. Primăria Brașov a trebuit să lanseze o nouă licitație, pentru contractarea proiectării şi execuţiei lucrărilor.

Urmează să se ia o decizie și privind pasajul de la Dârste, care este în expertiză tehnică, pentru a se stabili dacă va fi reabilitat sau reconstruit de la zero. 

Declarațiile pot fi găsite în filmulețul alăturat!

foto – arhivă 2020

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Lucrările la Pasajul Fartec nu vor fi gata înainte de „sfârșitul anului” / Comunicatul promițător, totuși, al Primăriei

BRAȘOV. Vești încurajatoare despre Pasajul Fartec

BRAȘOV. Iată ce mai anunță Primăria despre lucrările de la pasajul Fartec / Când ar urma să fie redat în folosință (FOTO)

BRAȘOV. Lucrările la pasajul vechi de la Fartec – noi promisiuni! (Galerie FOTO)

BRAȘOV. Pasajul de la Fartec, „seră suspendată pentru panseluțele din giratorii”

REACȚIILE multor brașoveni despre modul cum se lucrează la pasajul Fartec… „Când se coc roșiile?!”, etc.

BRAȘOV. Lucrările executate la pasajul FARTEC au fost zădărnicite de câteva fisuri apărute în capetele grinzi

BRAȘOV. Reîncep lucrările la vechiul pasaj Fartec, sub asistență tehnică


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button