Politic

[ViDEO] BRAȘOV. Alianța 2020 USR PLUS speră să atragă cel puțin 30% din voturi la alegerile europarlamentare

 

Majoritatea partidelor au început deja strângerea de semnături pentru alegerile europarlamentare care se vor desfășura în 26 mai 2019. USR Brașov nu face excepție, mai ales că vrea să trimită în Parlamentul European doi reprezentanți, în parteneriat cu PLUS Brașov. 

USR și PLUS, care merg împreună în cadrul Alianței 2020, au nevoie de 200.000 de semnături la nivel național, pentru a putea candida la alegerile europarlamentare. Însă, potrivit declarațiilor făcute de reprezentanții acestor formațiuni politice, echipa de coordonare a campaniei şi-a propus să strângă cel puţin 300.000 de semnături, pentru a se asigura că, în urma procesului de validare, vor rămâne cu minimum de semnături valide. Termenul pentru strângerea semnăturilor necesare este 27 martie.

În județul Brașov, obiectivul asumat de cele două formațiuni partenere este de 17.000 de semnături, astfel că toți cetățenii care vor să semneze la Braşov pentru Alianța 2020 USR PLUS, indiferent unde au domiciliul, o pot face la corturile de campanie de la Modarom și Rectorat, zilnic, între orele 15.00-19.00.

De această dată, nu mai este necesară completarea codului numeric personal, iar pe o listă pot semna persoane având domiciliul în localități și județe diferite.

Vineri a avut loc la Brașov o conferință de presă la care au participat din partea PLUS Braşov – George Cățean (coordonator regional), Anca-Raluca Majaru (candidat şi coordonator regional), Nicolae Stoica (coordonator campanie Braşov) și Marius Stoianovici (coordonator comunicare), iar din partea USR Braşov – Irineu Darău (preşedinte filiala judeţeană), Naomi Reniuț-Ursoiu (candidat şi vicepreşedinte filiala judeţeană), Victor Ilie (preşedinte filiala municipală Braşov) și deputatul Tudor Benga.

Fiecare în felul său a transmis că, în 26 mai, românii au ocazia să voteze cei mai buni candidați pe care România i-a avut până acum la alegerile pentru Parlamentul European și că Alianța va trimite la Bruxelles oameni profesioniști, de care sunt mândri, câștigul revenind în fapt României și fiecărui cetățean în parte, pentru că există șansa de a întoarce România spre Europa.

Pe lista de candidaţi a Alianţei 2020 USR PLUS se află şi două reprezentante ale județului Brașov: Naomi Reniunţ-Ursoiu și Anca-Raluca Majaru (care de fapt este bucureșteancă).

Naomi Reniuţ-Ursoiu este membru fondator USR Brașov și vicepreședinte al filialei județene. Ea consideră că alegerile europarlamentare reprezintă o bună ocazie pentru români de a arătă că sunt conectați la conștiința europeană: „În contextul în care PSD desfășoară în mod continuu atacuri la justiție, la statul de drept și la valorile democrațiilor europene, ne dorim să aducem cât mai mulți oameni la vot. Suntem o coaliție care susține valorile europene și apartenența la acest spațiu, iar candidații noștri, prin pregătirea și experiența lor, au demonstrat că sunt foarte bine ancorați în principiile și valorile europene”.

Potrivit propriilor declarații, în calitate de viitor europarlamentar ea va susține măsuri anticorupție și antisărăcie, precum și ca Parlamentul și Comisia să propună directive prin care persoanele condamnate penal să nu mai aibă acces la funcții publice din care să gestioneze fonduri europene.

La aceste alegeri europarlamentare, speranța Alianței 2020 este să câștige 30% din voturile românilor, după cum a precizat deputatul USR de Brașov Tudor Benga.    

În aceeași conferință de presă au fost exprimate și opinii cu privire la gestul procurorilor brașoveni care de câteva zile protestează față de Ordonanța care modifică legile justiției și față de modul în care acest document a fost adoptat. 

„Salutăm gestul demn al procurorilor brașovenii – primii care au ieși pe treptele parchetului pentru a protesta împotriva OUG ce vine la doi ani după ce alianța PSD – ALDE a început lupta cu justiția. Se pare că de săptămâna viitoare se va intra într-un proces de a frâna activitatea în instanță, pentru că magistrații își doresc să își facă independent meseria. Zilele trecute au fost depuse și sesizări la Avocatul Poporului, căruia i s-a cerut să atace în instanță această Ordonanță de Urgență care modifică legile justiției. Rămâne de văzut dacă o va face. Până atunci, Alianța 2020 USR PLUS are nevoie ca fiecare cetățean să se alăture acestei lupte pe care o ducem cu acești nemernici și ticăloși care guvernează. Noi vom susține toate protestele civice menite să apere justiția, vom fi în strada, însă trebuie să facem mai mult de atât și să amendăm toate aceste derapaje și la vot”, a declarat Marius Stoianovici.

Deputatul Tudor Benga a adăugat că „în acest punct avem reacții, mai mult sau mai puțin răspicate, atât din partea Președinției cât și din partea Comisiei Europene, ambele instituții care au instrumente legale de a contesta modificările din OUG. Cea mai importantă însă este reacția magistraților. Bătălia va fi lungă și exact ca și în cazul atacurilor anterioare, este important să adunăm toți actorii implicați în apărarea liniei frontului. Și, câtă vreme vom sta fermi pe poziție și nu ne vom pierde cu firea eu am convingerea că o vom scoate la capăt și de data asta”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare