[ViDEO] BRAȘOV. Administrația publică locală este încurcată din cauza neaprobării bugetului de stat, susțin liberalii
România a început anul 2019 fără să aibă un buget aprobat, iar din declarațiile oficialilor, se pare că doar în luna februarie se va întâmpla. Autorităţile au anunţat doar principiile pe care vor să le respecte în gestionarea banilor publici: un deficit bugetar mai mic de 3 la sută din PIB, mai exact de 2,7, cu accent pe investiţiile publice.
Autoritățile locale sunt îngrijorate, însă, întrucât nu-și pot aproba propriile alocări de buget, iar proiectele investiționale vor fi întârziate.
Consilierul local Carmen Ferghete-Țop (foto centru) a atras atenția asupra acestui aspect joi, într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Brașov.
„Sărbătorim 160 de ani de la Mică Unire, când a început modernizarea României, dar ne confruntăm cu o problemă foarte gravă. Încă nu s-a aprobat bugetul la nivel național, iar acest lucru împiedică desfășurarea activității la nivelul administrației publice locale. De aceea consider că este urgent necesar să se aprobe bugetul de stat, pentru corelarea bugetului local cu cel național. Neaprobarea și întârzierea înseamnă că nu se pot face investiții, nu se pot crea noi activități, deci pentru administrațiile publice locale este o perioadă foarte grea. Este un record la nivelul României. În 2016 a mai fost o întârziere, dar la jumătea lunii ianuarie s-a aprobat bugetul. Coalița PSD-ALDE nu poate controla deficitul bugetar, care acum este de 3,3%, dar s-a angajat la 2,7%. Acest deficit va duce la instabiltiate economică pentru următorii ani”, a declarat liberala Ferghete-Țop.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.