[ViDEO] Adrian Veştea şi George Scripcaru vor participa la dezbaterile din Senat pe tema Legii Aeroportului
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, şi primarul George Scripcaru vor participa la dezbaterile care vor avea loc în perioada următoare în Senat cu privire la modificările ce trebuie aduse la Legea Aeroportului.
Cei doi şi-au arătat disponibilitatea de a oferi, în faţa Biroului Pemanent al Senatului, toate detaliile care i-ar putea convinge pe parlamentari să dea aviz favorabil modificării Legii 297/2015 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în admnistrarea CJ Braşov, pentru realizarea obiectivului „Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav”. Propunerea legislativă a fost înregistrată în 16 iunie, iar în 6 septembrie a fost aprobată urgentarea procedurii.
„Iniţiativa legislativă are o importanţă deosebită pentru comunitatea noastră locală, deoarece adoptarea acesteia va permite reluarea investiţiei la obiectiv, care este fundamental pentru dezvoltarea durabilă a regiunii din care facem parte, a judeţului şi a municipiului Braşov. Este, de asemenea, cea mai importantă construcţie dorită de braşoveni. Considerăm că dezbaterea în procedură de urgenţă este esenţială pentru reluarea demersurilor de achiziţie publică la obiectivul de investiţii în acest an”, sunt argumentele expuse în adresa trimisă către Senat, semnată de Veştea şi Scripcaru.
În acest context, cei doi edili şi-au exprimat rugămintea, în numele comunităţii braşovene, ca după dezbaterea şi adoptarea raportului la Comisia Juridică, de Numiri, Disciplină, Imunităţi şi Validări, dezbaterea în plenul Senatului să aibă loc cel târziu în a doua decadă a lunii septembrie, pentru a fi transmisă ulterior Camerei Deputaţilor, cameră decizională, unse se aşteaptă adoptarea până la jumătatea lunii octombrie.
În materialul video ataşat, deputatul PNL Gabriel Andronache prezintă în ce stadiu se află acest proeict din punct de vedere normativ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.