Politic

Victor Ponta: „Pot să îmi dau doctoratul în cei cu mustaţă. Le tremură mustaţa când mint”

 

Fostul premier, Victor Ponta, a lansat critici dure la adresa actualului şef al PSD, Liviu Dragnea, în cadrul conferinţei de presă pe care a ţinut-o după lansarea partidului Pro România.
„Pot să îmi dau doctoratul în cei cu mustaţă. Le tremură mustaţa când mint”, a susţinut Victor Ponta. Iar atacurile la adresa actualului lider PSD nu s-au oprit aici. „Sigur că mă deranjează sau m-a deranjat povestea cu Ponta care a trădat PSD. Campania s-a făcut cu faţa mea, că dacă se făcea cu a lui Dragnea, se mai pierdeau voturi”, a mai spus Ponta. „Eu nu am plecat din PSD, am aflat de la televizor că nu mai sunt membru pentru că nu am votat moţiunea. Vă reamintesc că am fost vreo 18 care nu au votat moţiunea şi înţeleg că numai eu nu mai sunt membru.(…) Niciodată nu o să mă auziţi spunând ceva rău de partidul în care am activat, de oamenii care mi-au fost alături la multe campanii şi de oamenii care m-au votat şi pe care eu i-am votat. Eu am tot tras de PSD, şi domnul Năstase, şi domnul Geoană, spre un partid modern. Domnul Dragnea l-a dus la cum era PDSR: o chestie populistă în care îi păcălim doar pe ai noştri, facem duşmani din alţii. Acum ne luptăm cu băncile. Şi Hugo Chavez s-a luptat cu băncile. (…) Haideţi să va spun un lucru care ar putea să îi supere pe suporterii domnului Dragnea care spun «Domnul Dragnea se luptă cu sistemul». Domnul Dragnea în tot negociază pentru el. PSD e o chestie pe persoană fizică. (…) Nu mă veţi vedea înapoi în PSD cât timp e domnul Dragnea. (…) Domnul Dragnea e un fel de Pablo Escobar. În lupta cu băncile e un fel de Hugo Chavez. Nu poate să îşi ia un model mai european?”, a conchis fostul premier.

Fostul premier Victor Ponta susţine că Pro România nu va negocia cu PNL pentru a vota moţiuni de cenzură, iar cei care vor veni alături de el să nu se aştepte la funcţii, ci la represalii din partea lui Dragnea,  

„Aş vrea să fie destui colegi alături de mine. PSD are o majoritate obţinută prin vot. (…) Foarte mulţi colegi m-au căutat în această perioadă să spună «hai mai stai, hai că pleacă Dragnea»(…) Problema este dacă conducerea acestui partid poate să revină pe o direcţie de modernizare şi de centru în care eu am crezut (…) Cine va veni (în Pro România n.r.)? O să vedem. La început probabil foarte puţini (…) Nu avem ce să discutăm cu PNL, să votăm moţiuni de cenzură. Eu o să votez moţiuni de cenzură când o să mi se spună că o să vină un guvern mai bun. Dacă mai vin şi alţi parlamentari alături de noi trebuie să ştie că nu le dăm nici o funcţie şi trebuie să ştie că urmează represaliile”, a spus Victor Ponta, duminică, într-o conferinţă de presă.

Victor Ponta, Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu au lansat, duminică, un nou proiect politic, Pro România, prezentat ca o alternativă la oferta partidelor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare