Viceprimarul Lucian Pătraşcu şi consilieri locali din Braşov – vizită de lucru în Israel

Lucian Pătraşcu, viceprimar al Braşovului, alături de colegi ai săi din Consiliul Local, se află într-o vizită de lucru în Israel, la Rishon LeZion.
Discuțiile cu partenerii israelieni vizează atât investițiile publice pe care Brașovul le derulează – investițiile în mobilitate urbană, modernizarea infrastructurii educaționale, revitalizarea unor zone cheie ale orașului, cât și proiectele pe care ne pregătim să le punem în aplicare, proiectele care vor consolida statutul Brașovului ca centru regional de dezvoltare și inovație. În același timp, am explorat oportunități de colaborare economică, inclusiv atragerea unor investiții în domenii precum tehnologie, industrie și turism, a declarat Lucian Pătraşcu.

El a mai relatat: Am discutat și despre schimburi de experiență administrativă, programe comune și vizite ale specialiștilor în administrație și dezvoltare, pentru a împărtăși modele de succes din ambele orașe.
Delegaţia braşoveană a fost primită de primarul din Rishon LeZion, Raz Kinstlich,
Braşovul şi Rishon LeZion se pregătesc să aniverseze 30 de ani de înfrățire.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






