Vasilico, fii bărbată!

Mai țineți minte „O scrisoare pierdută” a lui Caragiale? Mai precis scena aceea în care prefectul Tipătescu își îndeamnă amanta, îngrozită de pierderea scrisoricii de amor, „Zoe, fii bărbată!”? În ultimele zile, verbalizările publice ale d-nei Viorica Vasilica Dăncilă dau impresia că și dânsa a fost îndemnată la fel: „Vasilico, fii bărbată”. Și, ascultătoare ca întotdeauna, încearcă din răsputeri să urmeze acest îndemn. Cel puțin la nivel declarativ.

De pildă, la mini-congresul PSD unde a intrat pe acordurile războinicei melodii „Eye of the tiger” și a fost desemnată – în unanimitate, desigur – candidat al partidului la președinția țării (sau „președenția”, cum se încăpățânează să zică) a cuvântat astfel: „ Sunt singurul candidat care îşi asumă guvernarea ţării (de parca și-ar putea-o asuma și ceilalți, care nu sunt la guvernare – n.m.), care are curajul şi voinţa de a mişca lucrurile printre români. Sunt mai puternică decât toţi aceşti bărbaţi care nu fac altceva decât să ţipe de pe margine. Eu nu fug şi nu mă tem. O să continui să lupt în fiecare zi (…). Vă chem să strângem lucrurile şi să luptăm cu toată puterea”.

Și aceeași Vasilica încercând să fie bărbată, după ieșirea ALDE de la guvernare, după anunțul făcut de liderul PNL privind depunerea unei moțiuni de cenzură, după ce liderul USR a cerut demisia Guvernului și după refuzul președintelui României de a accepta o nouă remaniere guvernamentală: „Eu lupt pentru români. Am urmărit cu profundă dezamăgire spectacolul oferit de candidatul la prezidenţiale Klaus Iohannis. Atitudinea lui Klaus Iohannis nu este surprinzătoare. Este un comportament la fel de imatur şi egoist ca cel al domnului Tăriceanu. Unul abandonează guvernarea, celălalt blochează numirea miniştrilor. Doi domni cu pretenţii de bărbaţi de stat”. Și încă, pe același ton belicos: „Am văzut laşitatea d-lui Tăriceanu, minciunile d-lui Ponta, plângerile penale ale d-lui Orban, jignirile d-lui Barna, atacurile d-lui Iohannis. Înţeleg că trebuie să mă lupt cu toţi aceşti bărbaţi de stat ai României”.

Sau, cum ar spune alt personaj caragialean, Agamiță Dandanache: „Si dă-i, si luptă, neicusorule!”. Toată fanfaronada asta a Vioricăi Dăncilă nu cred că ascunde teamă, ca în cazul câinelui care latră de frică. D-na aceasta știe, chiar și doar în subconștient, că a ajuns mult mai sus decât putea vreodată spera o mediocritate ca dânsa. Așa încât probabil se felicită și nu mai așteaptă decât campania pentru prezidențiale, care va fi cântecul său de lebădă. Apoi se poate retrage liniștită, fie în vreo sinecură, fie la pensie anticipată, pensie de fost europarlamentar, pensie specială ș.a.m.d. Nici nu-și dă seama că duce partidul într-o groapă mult mai adâncă decât a fost vreodată.