Politic

Vâlcov va fi judecat în arest preventiv

  • article_437427_1.jpg
 

Darius Vâlcov nu scapă de gratii.  Fostul ministru al Finanțelor va fi judecat în arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și spălare de bani. Decizia de azi nu este definitivă și poate fi contestată.
DNA l-a trimis în judecată, în 20 mai, pe Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, județul Olt, pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupa de acesta. De asemenea, acesta e acuzat că a luat mită.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA prin care Darius Vâlcov a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă apare și numele lui Vasile Blaga, co-președinte PNL. Fostul ministru al Finanţelor le-a declarat procurorilor că Blaga a făcut intervenţii pentru ca o firmă să câștige contracte de reabilitare a reţelelor de apă și canalizare din judeţul Olt. Seara trecută, Vasile Blaga s-a apărat spunând că Darius Vâlcov minte. „Domnul Vâlcov, cred că inițial, ca să își rezolve problemele față de subordonați, probabil că a făcut astfel de declarații acolo, dar repet, niciodată nu am fost implicat în atribuirea unui contract pentru firme, nu am fost la sediului partidului să îi spun să dea contracte formei Tehnologica. Probabil vrea să scape, ca și alții de pedeapsă, sau o parte din pedeapsă”, a declarat Vasile Blaga, conform B1TV.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button