Politic

Va fi mare TAMTAM pe străzile Brașovului

 

Comisia de evaluare a publicat lista finală a proiectelor care vor primi bani prin Ghidul de finanțare lansat de Primăria Brașov pentru proiecte culturale.

Potrivit viceprimarului Costel Mihai, au obținut fonduri în cadrul Ghidului 16 dintre cele 25 de proiecte declarate eligibile, suma totală acordată fiind de 1,144 milioane de lei. Una dintre condițiile esențiale pentru acordarea finanțării, întrunită de doar 16 propuneri, a fost ca dosarul să întrunească minimum 70 de puncte.

Suma maximă prevăzută de Ghid, de 100.000 de lei, a fost câștigată de Asociația Depoul de Artă Urbană, pentru proiectul TAMTAM festival. Următoarele trei asociații ca volum al finanțării, foarte aproape de suma maximă (peste 99.000 de lei), sunt Asociația Carpaterra – „Artă și poveste murală”, proiect prin care va fi continuată pictura murală din Piața Sfântul Ioan, Asociația Amural – cu festivalul vizual aflat deja la ediția a cincea, și Asociația Culturală Libris Cultural, cu festivalul de Carte și Muzică Libris.

TAMTAM Festival a primit cel mai mare punctaj pentru originalitate. Este un proiect cultural nou, de muzică de stradă, teatru și dans, organizat de una dintre cele mai implicate asociații culturale din comunitatea brașoveană – Depoul de Artă Urbană, căreia i s-au alăturat muzicienii Horia Mihail și Dragoș Dumitriu. Din echipă face parte și Alin Bogdan-Buzescu, fost președinte al Confederației Asociațiilor Țărănești din România. Festivalul se desfășoară în perioada 26-28 iulie. Muzica, teatrul, dansul, artele vizuale și filmul vor anima tot orașul. 300 de artiști sunt implicați în festival, 7 scene vor fi amplasate în Centrul Vechi, iar în Parcul Central copiii vor avea ocazia să se bucure de ateliere de pictură, iar tinerii vor avea ocazia să folosească într-un mod artistic graffiti-ul pe panouri special amenajate. Mai multe despre acest eveniment puteți afla de pe site-ul oficial, https://www.tamtamfestival.ro.

O altă noutate a acestei sesiuni de finanțare este „Festivalul de benzi desenate” al Asociației Forums, un proiect care le propune brașovenilor, pentru prima dată, ateliere de bandă desenată istorică, expoziții și concursuri naționale de bandă desenată. Festivalul se va desfășura în perioada 18-27 septembrie și 03-06 octombrie 2019.

Nou este și evenimentul „Bienala Albastră – Bienala Internațională de Arte Vizuale Brașov 2019 Hronikon”, organizat de Asociația Culturală Artessentia în perioada 1 august- 30 decembrie 2019 și care aduce expoziții de pictură, sculptură, grafică, ceramică, metal etc. în zece locații din oraș.

Asociația Română pentru Promovarea Calității și Practicilor de Succes este la a șaptea ediție a Zilei Multiculturalității în Brașov, care se va desfășura în Piața Sfatului. Festivalul va fi organizat pe 5 octombrie și va cuprinde un spectacol de dansuri și muzică specifice fiecăreia dintre cele 20 de țări participante, distribuirea de materiale privind diversitatea culturală, expoziții culturale. Principalul element de noutate este că au fost invitați să asiste la eveniemente și ambasadorii statelor participante, aceasta fiind încă o oportunitate importantă de promovare a Brașovului.

Festivaluri consacrate deja în comunitatea brașoveană – Libris, Brașov Jazz&Blues Festival, Amural, Etnovember etc sunt și ele pe,lista de finanțare. De asemenea, anul acesta revine la Brașov, cu co-finanțarea municipalității, festivalul de film Caravana Metropolis. În 30 iulie, în Piața Sfatului vor fi proiectate 6 filme de lungmetraj și va avea loc un spectacol de percuție susținut de Bălașa Percussion Group.

Suma totală alocată din bugetul local Ghidului de finanțare a proiectelor culturale este de 2 milioane lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare