Politic

USR PLUS, în ascensiune în județul Brașov! DECLARAȚII…

 
USR PLUS a susținut astăzi o conferință de presă la care au participat: Irineu Darău (președinte USR Brașov), Tudor Oprea (președinte PLUS Brașov), Tudor Benga, Allen Coliban, Marian Arhire și primii 3 consilieri județeni ai Alianței USR PLUS, Erwan Joliff, Szenner Zoltan, Aurel Agache.
 
În deschidere, Irineu Darău a spus, printre altele, că a mai fost parcursă o etapă în ascensiunea USR PLUS în Brașov, formațiunea reprezentând o alternativă viabilă la reformarea clasei politice. Treptat, USR PLUS și-a propus să aibă reprezentanți în toate localitățile din județ.
 
Deputatul Tudor Benga, coordonatorul campaniei electorale a USR PLUS în județul Brașov, a fost felicitat pentru munca depusă – „o campanie minunată, în condiții dificile”, el precizând, de asemenea, că USR PLUS are trei primari în județ, la Brașov, Sânpetru și Victoria, unde Camelia Bertea, depistată pozitiv cu Covid-19, se află în izolare („se simte bine, e în recuperare”) și peste 70 de consilieri locali. Potrivit spuselor sale, USR PLUS a „prins” și la Râșnov, Dumbrăvița, Ghimav, Bunești și Bod și că partidul nu se abate de la principiul „fără penali în funcții publice”.
 
Acum, conducerea USR PLUS Brașov se pregătește de campania electorală pentru alegerile parlamentare, programată în 6 decembrie, prima etapă, una importantă, fiind strângerea de semnături.
 
La rândul său, Allen Coliban, primarul Brașovului, a punctat că „este un moment al succesului” și că urmează 4 ani în care să demonstreze că merită încrederea acordată de oamenii ce l-au votat. A mărturisit că, deocamdată, nu au fost începute discuțiile pentru formarea unei majorități în Consiliul Local. 
 
„Sunt optimisit. Rezultatul votului arată un semnal de normalitate în Brașov”, a mai subliniat Coliban.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button