Politic

USR: Este complet inacceptabil. După prima rundă cu scântei, alte negocieri în coaliție

USR: Este complet inacceptabil. După prima rundă cu scântei, alte negocieri în coaliție

Partidele care s-au angajat să formeze o coaliţie proeuropeană au la această oră a doua rundă de negocieri, după ce prima s-a lăsat cu scandal. Nemulţumirea reprezentanţilor USR a pornit de la prezentarea bugetului făcută de ministrul Finanţelor.

Cristian Ghinea de la USR a anunţat luni că, începând cu ora 18, liderii celor patru partide, PSD, PNL, USR, UDMR, şi cei ai minorităţilor naţionale se întâlnesc pentru o nouă rundă de negocieri privind ministerele şi alcătuirea unei strategii de guvernare.

După ce primele discuţii, care au avut loc în această dimineaţă, au fost sortite eşecului, USR declarând că ministrul Finanţelor a prezentat un raport „sub semnul minciunii și al inexactității”, el a ţinut să sublinieze că USR nu discută despre ministere până când nu se stabileşte programul de guvernare şi nu se cunoaşte foarte clar bugetul pe anul viitor.

„Vom avea astăzi un Birou Național în care vom discuta despre poziţia noastră”, a spus Ghinea, arătând că la 18.00 urma să discute despre ministere.

„Nu s-a discutat în niciun format cu USR despre împărţiri de ministere şi minişti, tot ceea ce a apărut pe surse zilele astea este bullshit care se vântură în spaţiul public. Nu discutăm despre ministere până când nu batem în cuie programul de guvernare şi nu ştim foarte clar bugetul pe anul viitor. Participăm diseară la discuţii în care vom relua tema buget şi program de guvernare. Nu vom împărţi nimic, până când nu ştim exact ce face viitorul guvern”, a mai arătat reprezentantul USR, citat de News.ro.

„Poziţia explicit pusă de premierul Ciolacu de mai multe ori, astăzi, facem întâi guvern şi coaliţie şi apoi acel guvern va decide cu taxele şi impozitele şi bugetul este complet inacceptabil şi pentru noi, şi pentru români”, a mai spus Ghinea.

Foto: arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 ora în urmă

şi pentru noi, şi pentru români” De unde stie Ghinea ala ce e mai bine pentru romani? Poate romanii cred ca e mai bine pentru ei fara usereu de exemplu.

Back to top button