USR cere partidelor să-și declare banii pentru campanie și sursele din care provin

Nicușor Dan, președintele USR a cerut tuturor partidelor să-și facă publice veniturile și cheltuielile din precampanie și campania electorală pentru alegerile din decembrie 2016.
Sursa citată a transmis că USR a fost singurul partid care și-a prezentat înainte de alegerile locale din București situația financiară a campaniei și numele marilor și micilor donatori care au susținut partidul.
Astfel, sumele pe care noii politicieni le mavrează în această perioadă se ridică la aproape un milion de lei.
„Sumele totale pe care USR le-a strâns în precampanie, deci până pe 10 noiembrie, au fost 997.545 lei. 198.000 de lei sunt împrumuturi de la două persoane fizice, una dintre ele fiind de la Claudiu Năsui candidat USR, iar cealaltă de la un antreprenor român care și-a vândut o afacere, 403.000 lei din donații de la 21 de persoane, 5.400 de lei donații mici sub 500 de lei de la 27 de persoane și 390.000 de lei donații prin mecanismul online pe care-l avem implementat împreună cu G2, de la 2.950 de persoane. Cu totul, avem 3.000 de persoane care au donat bani către USR fără să ceară nimic în schimb. Media donațiilor prin mecanismul online este de 130 de lei”, a transmis Nicușor Dan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

