Politic

USR Brașov are un nou consilier local

USR Brașov are un nou consilier local. Este vorba de Horațiu Felix Balazs, activ pe rețelele de socializare și cunoscut mai ales în cartierul Noua, unde a fost desemnat ca reprezentant USR pentru problemele din zona de sud a orașului.
Horațiu Felix Balazs are 50 de ani, este inginer, pasionat de tehnologie, căsătorit și are doi copii. A absolvit facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini la Universitatea Transilvania și un curs postuniversitar în specializarea Proiectare asistată de calculator.
Cariera sa profesională a început în industria auto, în zona de proiectare produs, în companii precum Roman Autocamioane, dar și în multinaționale. După aproximativ 10 ani în acest domeniu, a decis să facă o schimbare în carieră și să se orienteze spre zona de producție software. A lucrat pentru companii de renume mondial cu sediul în Brașov.
Este membru USR din 2019, iar la ultimele alegeri interne din filiala locală Brașov a candidat și a fost desemnat de membri vicepreședinte al filialei.
Din toamna anului 2020 activează ca reprezentant zonal USR pe zona de sud a orașului.
„Îmi propun să aduc în Consiliul Local perspectiva unui locuitor al acestui oraș, să mă implic cu pasiune și dedicație în dezvoltarea și îmbunătățirea vieții în Brașov”, a declarat noul consilier local.
Horațiu Felix Balazs ocupă în Consiliul Local locul rămas vacant în urma demisiei lui Cezar Crican care a decis să renunțe, din motive ce țin de viața personală.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare