Politic

UPDATE. Sechestru pe o parte din averea lui Ponta!

 

Direcţia Naţională Anticorupţie urmează să pună sechestru pe o parte din averea lui Victor Ponta, în cuantum de 181.000 de lei, arată pe surse presa centrală. Procurorii i-au schimbat calitatea în acest dosar din suspect în inculpat, premierul prevalându-se de dreptul la tăcere, conform Agerpres. Premierul este urmărit penal în dosarul Turceni-Rovinari, în care este cercetat şi fostul ministru Dan Şova. Mai exact, este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Faptele de care a fost acuzat ar fi fost săvârşite în perioada 2007-2008, când Ponta a fost avocat.

Azi, premierul nu a stat mult la DNA. Acesta a plecat din sediul instituției după aproximativ 30 de minute de la sosire. Ponta le-a spus jurnaliștilor că va da declaraţii în august, după ce va fi gata expertiza financiar-contabilă dispusă în dosarul în care este urmărit penal. Amintim că ieri, acesta a anunțat că își dă demisia de la conducerea PSD.

DNA a cerut Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputaţi, în 8 iunie.

Citiți și: Ponta a ajuns la DNA! Va fi audiat!

Victor Ponta se retrage de la conducerea PSD


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button