Politic

UPDATE. Sebastian Ghiţă este urmărit penal, în dosarul familiei Ponta

 

Sebastian Ghiţă a anunţat că procurii DNA au început urmărirea penală faţă de el, în dosarul în care este implicat și Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta. „Mi-au dispus o măsură să nu mă întâlnesc cu domnii Cosma“, a declarat Ghiţă, la ieșirea din sediul DNA Ploiești. Acesta a mai spus că nu a fost implicat în contractul legat de lucrările de canalizare din Comarnic, derulat cu fonduri europene.  „ Sper și cred că în curând toată ideea de vinovăţie, ideea că i-aș fi sprijinit în activităţile dânșilor se va clarifica. Această firmă a avut o lucrare în judeţul Prahova, nu a performat foarte bine și nu știu detalii despre activitatea dânșilor și ce au făcut acolo”, a spus acesta conform presei centrale.

Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar. Deputatul PSD, Vlad Cosma și tatăl acestuia, Mircea Cosma, sunt de asemenea cercetaţi penal și sub control judiciar, în acest caz. Amintim că dosarul e legat de fraudarea de fonduri UE pentru proiectul de canalizare de la Comarnic.

Citiţi și: UPDATE. Firma cumnatului lui Ponta, amendată de mai multe ori

UPDATE. Sebatian Ghiţă, suspect în dosarul familiei Ponta

UPDATE. O firmă a cumnatului lui Ponta ar fi fraudat fonduri UE!

UPDATE. Ancheta la familia Ponta vizează o posibilă fraudă!

DNA „intră” peste familia lui Victor Ponta!!! Se fac percheziții


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google