Politic

UPDATE. Răzvan Popa: „Candidatura lui Scripcaru menține Brașovul în blocaj și haos… A acționat pe ascuns!”

 

După vestea că George Scripcaru s-a înscris, azi, la Biroul Electoral Municipal ca independent, intrând astfel în cursa pentru un nou mandat de primar al Brașovului, consilierul local Răzvan Popa, fost viceprimar și actual candidat la funcția de edil șef, a reacționat dur:   

„Candidatura domnului George Scripcaru este un act de iresponsabilitate, care poate menţine Braşovul într-un blocaj şi un haos. A demonstrat şi de această dată că a acţionat pe ascuns. Din cauza faptului că asupra domniei sale şi a unei părţi din Executiv planează fapte de corupţie, de luare de mită, în condiţiile în care are o serie de restricţii impuse de Justiţie, iar oraşul a pierdut două titluri importante de Capitală Culturală Europeană şi de oraş gazdă al Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret tot din cauza faptului că organismele internaţionale şi-au manifestat reticenţa faţă de credibilitatea acestui Executiv, precum şi faptul că investitorii mari manifestă lipsă de încrederea tocmai din aceste cauze, cred că George Scripcaru trebuia să îşi asume retragerea. Nu pot să nu mă întreb dacă domnul Scripcaru nu candidează doar pentru a-şi apăra grupurile de interese, afaceriştii care l-au susţinut până acum. Toţi ştiu că fără George Scripcaru jocurile lor şi supremaţia asupra Braşovului se vor încheia. Trebuie să facem o nouă politică, cinstită şi corectă faţă de oameni, iar Braşovul să aibă parte începând din luna iunie de un primar integru şi apropiat de comunitate”.  

citește și

BRAȘOV. George Scripcaru și-a depus candidatura pentru un nou mandat la Primărie


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button