Update. Răspunsul lui Grindeanu la îngrijorarea Comisiei Europene
Premierul Sorin Grindeanu a transmis, aseară târziu, o scrisoare adresată președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker și prim-vicepreședintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, urmare a declaraţiei comune a celor doi oficiali CE cu privire la lupta împotriva corupţiei în România, în care aceştia îşi manifestau îngrijorarea după adoptarea ordonanţelor pe Justiţie.
„Doresc, de la bun început, să subliniez că lupta împotriva corupţiei este una dintre priorităţile Guvernului pe care îl conduc şi sunt în totalitate de acord cu evaluarea dumneavoastră privind raportul Comisiei de Cooperare şi Verificare care reprezintă şi pentru Uniunea Europeană şi pentru noi o temă de maxim interes.
Prin Delegaţia noastră permanentă vă voi transmite şi textele legislative adoptate de Guvern privind amendarea Codului Penal şi proiectul de lege cu privire la graţiere. De la bun început, doresc să precizez că, în realitate, este vorba despre două lucruri diferite: primul pachet, compus din cele două legi care vor fi trimise de Guvern Parlamentului şi care vor urma procesul legislativ obişnuit. Ambele proiecte normative au ca obiectiv punerea în acord a legislaţiei române cu prevederile Directivei 343/ 2016 a Parlamentului European şi a Consiliului privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi reprezentat la procesele penale.
În ceea ce priveşte tematica graţierii, vă informez că există deja o procedură în cadrul CEDO care se referă la o decizie pilot privind supraaglomerarea din închisorile române şi condițiile precare de detenţie, situaţie care poate conduce la o penalizare semnificativă a României (cca 80 milioane EUR pe an – conform calculelor estimative întocmite de ministrul de justiţie din fostul guvern).
Subliniez faptul că ambele proiecte legislative vor intra în procedură de dezbatere parlamentară obişnuită, asigurând astfel parcurgerea integrală a tuturor etapelor prevăzute de Constituţia României.
Cel de-al treilea act normativ se referă la adoptarea Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală. Alegerea procedurii de adoptare a unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului decurge din Constituţia României care prevede în articolul 147 alin (1) că „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei şi pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 405/ 2016, s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul Penal din 1969 sunt constituţionale pentru infracţiunea de abuz în serviciu, numai în cazul în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din conţinutul acestei legi se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. De asemenea, Curtea a constatat că, în prezent, orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare a determinat Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voinţa legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Totodată, Curtea a constatat că fapte care potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale.
În ceea ce priveşte valoarea plafonului, precizez că acesta a fost introdus la recomandarea Curţii Constituţionale, care a constatat că legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei, şi nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce determină instanţa de contencios constituţional să concluzioneze că, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte elemente constitutive, poate fi o infracţiune de abuz în serviciu. Stabilirea plafonului de 200.000 lei nu a fost una arbitrară, ci s-a plecat de la prevederile art. 183 Cod Penal care definesc noțiunea de consecințe deosebit de grave ale unei infracțiuni, unde regăsim un cuantumul de 2 milioane lei. Am apreciat că pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu un cuantum de 10 ori mai mic este în acord cu Decizia Curții Constituționale, Comisiei de la Veneția și jurisprudenței CEDO. De menţionat că, prin fixarea unui plafon de 200.000 lei, răspunderea nu este înlăturată, ci va continua să fie o răspundere administrativă și disciplinară iar prejudiciul va fi recuperat integral, acest lucru fiind în consonanţă inclusiv cu recomandările instituţiilor europene.
După cum cunoaşteţi, lipsa de coerenţă dintre o decizie constituţională şi prevederile declarate neconstituţionale ar putea conduce la vid legislativ, precum şi la o interpretare şi aplicare neunitară a acestor prevederi.
De asemenea, au fost avute în vedere şi recomandările Comisiei de la Veneţia din 2013 asupra relaţiei dintre răspunderea ministerială politică şi cea penală, potrivit căreia prevederile penale naţionale cu privire la “abuzul în serviciu”, “abuz de putere” şi expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns şi aplicate la un nivel înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă.
Este esențial și faptul că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, reţinând cele expuse în Raportul Comisiei de la Veneţia a invitat organismele legislative ale statelor membre ale căror reglementări penale includ încă dispoziţii generale referitoare la “abuzul în serviciu” să ia în considerare abrogarea sau reformularea unor astfel de dispoziţii, în scopul de a limita domeniul lor de aplicare, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia. De menţionat că abuzul în serviciu nu a fost eliminat din legislaţie, ci s-a vizat înlocuirea sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos” din art. 246 din Codul Penal din 1969 şi ale art. 297 alin 1 din noul Cod Penal prin sintagma „îndeplineşte prin încălcarea legii”, în conformitate cu deciziile obligatorii ale Curţii Constituţionale.
Acestea sunt principale elemente care au determinat necesitatea unei Ordonanţe de Urgenţă care va fi transmisă Parlamentului pentru dezbatere, aprobare, modificare sau respingere.
Aşteptăm cu interes părerea dumneavoastră asupra textelor, iar ministrul justiţiei vă va sta la dispoziţie pentru obţinerea tuturor clarificărilor necesare, inclusiv printr-o eventuală deplasare la Bruxelles. De asemenea, ministrul afacerilor externe, care va fi la Bruxelles cu prilejul Consiliului Afaceri Externe, va fi onorat să aibă o discuţie cu dumneavoastră pe această temă, dacă programul dumneavoastră permite.
În încheiere, doresc să vă asigur de deschiderea mea de a continua dialogul cu dumneavoastră, inclusiv la Bruxelles, şi reiterez angajamentul ferm al tuturor instituţiilor şi factorilor decizionali din România privind continuarea luptei împotriva corupţiei. În aceste eforturi contăm pe sprijinul şi susţinerea Comisiei Europene, dar şi pe o evaluare echilibrată şi corectă din partea acesteia, care să ţină cont de cadrul constituţional naţional şi de substanţa concretă a prevederilor legislative, nu doar de reacţiile din spaţiul public şi mediatic”.
Citiţi şi:
Şefii Comisiei Europene, îngrijoraţi de adoptarea ordonanţelor pe justiţie
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.