Politic

Update. Preşedintele Klaus Iohannis, despre decizia Senatului: „Riscă să afecteze verificarea imparţială a acuzaţiilor de plagiat”

 

Preşedintele Klaus Iohannis a scris, în această seară, pe pagina sa de socializare, că decizia Senatului de a respinge cererea de reexaminare a legii privind doctoratele „riscă să afecteze verificarea imparţială a acuzaţiilor de plagiat”.

„În cazurile în care există indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate după criterii transparente. Decizia de astăzi a Senatului riscă să afecteze verificarea imparțială a acuzațiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puțin suspectă graba cu care s-a acționat pentru modificarea Legii educației, fără o discuție pe fond, într-un moment în care toată lumea așteaptă integritate şi performanţă”, a afirmat şeful statului.

Reamintim că Senatul a respins, în această după-amiază, cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis referitoare la Legea pentru aprobarea OUG 4/2016 privind modificarea Legii Educației Naționale 1/2011 prin care a fost reglementată funcționarea școlilor doctorale și a adoptat actul normativ în forma inițială.

Citiţi şi:

Reexaminarea legii privind doctoratele a fost respinsă de Senat


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare