Update. Premierul Dacian Cioloş, despre propunerea PNL: „Există proiecte pe care putem construi împreună”
Premierul Dacian Cioloş a declarat, în această seară, pentru adevărul.ro, că s-a întâlnit cu preşedintele PNL, Alina Gorghiu, au discutat despre platforma „România 100” şi că există „proiecte pe care putem construi împreună”.
„La întâlnirea de azi, am trecut în revistă principiile Platformei România 100, portofoliul de proiecte pe care l-am propus, precum şi principalele elemente ale programului de guvernare propus de PNL. Există o convergenţă de idei pe mai multe teme şi există proiecte pe care putem construi împreună. Dincolo de principii, resursa umană este pentru mine foarte importantă. Este foarte important cum punem aceste principii în practică, cu ce oameni, cu ce abordare. Din acest punct de vedere, ţin foarte mult la criteriile de integritate, cinste şi profesionalism. De aceea, foarte importantă azi a fost discuţia pe care am avut-o cu delegaţia PNL despre aceste aspecte”, a explicat şeful Guvernului.
Cât despre faptul că PNL a votat în unanimitate pentru desemnarea sa ca prim ministru după alegerile parlamentare, Dacian Cioloş a afirmat că este deschis acestei propuneri, dar că dincolo de această discuţie despre cine va fi viitorul premier, „am spus că ceea ce mi se pare cel mai important este ca principiile şi valorile Platformei România 100 să fie preluate şi integrate de formaţiunile politice care o susţin”.
Totodată, premierul a precizat că nu se va implica în campania electorală. „Atât timp cât nu sunt candidat la alegeri, nu cred că o implicare în campanie ar fi un lucru bun. Singura mea implicare va fi pentru promovarea Platformei România 100 care reprezintă, în mare parte, inclusiv prin portofoliul de proiecte pe care îl conţine, o sinteză a ceea ce am făcut noi în acest an”, a punctat şeful Executivului.
Citiţi şi:
S-A VOTAT. Cioloş, propunerea liberalilor pentru funcţia de premier
Premierul Dacian Cioloş a lansat Platforma „România 100”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.