Politic

UPDATE. Ponta a fost salvat de deputații juriști

  • victor-ponta-3.jpg
 

Comisia juridică din Camera Deputaților a dat aviz negativ cererii DNA de începere a urmăririi penale a lui Victor Ponta. 18 voturi au fost  împotrivă, 7 voturi: pentru, s-a anunțat în urmă cu puțin timp. Comisia juridică a Camerei Deputaților a întocmit, astfel, raport de respingere a cererii procurorului general privind urmărirea penală în cazul premierului.

Şedinţa de plen a Camerei Deputatilor privind solicitarea de începere a urmăririi penale a lui Victor Ponta va avea loc mâine la ora 10.00.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a spus azi că organizarea unor „manifestări politice ilegale“, care au scopul de a „împiedica exercitarea puterii” de către Parlament sau Guvern, poate atrage răspunderea penală, conform Mediafax. Acesta a făcut referire la liderii PNL. Partidul Naţional Liberal a solicitat de mai multe ori, în ultimele zile, demisia premierului Victor Ponta, ca urmare a faptului că acesta este urmărit penal. Amintim că au fost mai multe proteste prin care s-a cerut demisia premierului.

Și Victor Ponta i-a amenințat azi pe liderii opoziției. „Vreau să vă rog să facem un apel foarte hotărât la responsabilitate la cei din PNL-PDL. Cred că într-o democrație lucrurile nu se tranșează în stradă, prin forță. Am înțeles că ei aduc 1.000 de oameni, noi putem aduce 10.000, daca ei aduc 10.000, noi putem aduce 100.000. Fac un apel la ultimul dram de minte pe care îl mai au domnii Blaga și Gorghiu, daca îl mai au, că nu poți să dai foc unei țări și că ne vom sesiza… Vom face plângere penală în baza art. 397 alin (2) din Codul penal și procurorul general va cerceta, vor fi suspecți… Să îi mai văd atunci dacă le place să facă politică din justiție”, a spus Ponta azi.

 

Citiți și: UPDATE. Ponta a fost audiat! Mâine se va decide soarta lui!UPDATE

UPDATE. Ponta ameninţă cu contramanifestaţii

Adrian Năstase, despre cazul Ponta: „Este clar obiectivul urmărit“

Şova: Nu văd motivul pentru care Victor Ponta ar trebui să demisioneze

Tăriceanu: „E normal ca un procuror de 27 de ani să răstoarne două guverne?“

UPDATE. Ponta va fi audiat în comisia juridică


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button