Politic

Update. Partidul Mişcarea Populară, despre platforma lansată de premier: „Este o listă de dorințe din care lipsesc două lucruri esențiale”

 

Reprezentanţii Partidului Mișcarea Populară (PMP) spun că platforma pe care premierul Dacian Cioloş a lansat-o reprezintă o listă de dorinţe pe care orice politician „şi-o doreşte”, dar care are câteva lipsuri.

„Platforma este o listă de dorințe pe care orice politician și-o dorește, din care lipsesc două lucruri esențiale – cu cine se realizează aceste dorințe și cu ce se realizează aceste dorințe. Cred că un mod responsabil și democratic de a pleca este acela de a strânge semnături în baza unui program care cuprinde în totalitate elementele menționate și, mai departe, asumat politic, astfel încât să poți răspunde în fața unor alegători”, a declarat Valeriu Steriu, președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară (PMP).

În opinia sa, a sta pe margine şi a propune ca un antrenor în timp ce alții aleargă în teren nu „înseamnă o respectare a regulilor democrației”, drept urmare politicianul Cioloş trebuie să „respecte regulile democrației”.

Primul ministru a lansat, în această seară, Platforma „România 100”, prin care propune zece principii ale unei guvernări pentru cetăţeni.

Citiţi şi:

Update. Alina Gorghiu, despre principiile platformei „România 100”: „Sunt compatibile cu programul PNL”

Premierul Dacian Cioloş a lansat Platforma „România 100”

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button