Politic

UPDATE. Legea Aeroportului BRAȘOV intră în dezbatere!

 

Cu puțin timp în urmă, președintele Consiliulului Județean Brașov, Adrian Veștea, care se află la Parlament, a anunțat că solicitarea Grupului Senatorial PNL de introducere pe ordinea de zi a proiectului de lege privind Aeroportul a fost admisă. În acest sens s-a luat în considerare și scrisoarea președintelui CJ Brașov adresată Senatului României în 29 august, prin care s-a solicitat dezbaterea proiectului în procedură de urgență.
Așadar, proiectul legislativ privind Aeroportul se regăsește pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Senatului, la punctul 2 de la capitolul Inițiative legislative. După toate probabilitățile, el va fi dezbătut în această după-amiază sau cel târziu mâine.

Citiți și:

Adrian Veștea a pledat din nou la Senat pentru Legea Aeroportului BRAȘOV

Până se mai gândesc braşovenii, harghitenii îşi fac aeroport lângă Miercurea Ciuc!

UPDATE. BRAŞOV. Legea Aeroportului, dezbătută în regim de urgenţă în Senat. Au fost două încercări de modificare a legii, respinse de parlamentari. GALERIE FOTO

ULTIMA ORĂ. Adrian Veştea şi George Scripcaru i-au convins pe parlamentari! Legea Aeroportului va fi dezbătută în Senat în regim de urgenţă!

BRAȘOV. Președintele CJ și primarul, în Senat, mâine, pentru Aeroport


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button