Update. Cristian Bușoi a fost ales vicepreședinte al PNL
Europarlamentarul Cristian Buşoi a fost ales, sâmbătă, de Consiliul Naţional al PNL, vicepreşedinte al partidului pe domeniul sănătate, muncă, familie şi protecţie socială, anunţă Agerpres. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că el i-a propus lui Cristian Buşoi să candideze pentru această funcţie.
„Prin această propunere de candidatur[ vrem să dăm un semnal de unire a tuturor forţelor PNL“, a afirmat Ludovic Orban.
La rândul său, Cristian Buşoi a precizat că a luat decizia de a candida pentru această funcţie înaintea Consiliului Naţional din septembrie: „Nu aceasta era funcţia pe care am vizat-o, dar totdeauna m-am gândit şi mă gândesc la unitatea PNL. (…) Propunerea de astăzi poate fi un semnal în plus de unitate pentru exteriorul PNL“, a spus Buşoi, în Consiliul Naţional al PNL.
Cristian Buşoi a criticat PSD pentru situaţia din sănătate. „Interesul PSD pentru sănătate este criminal”, a spus liberalul.
Buşoi a fost ales vicepreşedinte al PNL cu 323 de voturi favorabile, 10 împotrivă şi 13 anulate. Rezultatul a fost anunţat în faţa câtorva liberali.
Citiți și:
BRAȘOV. Liderii PNL din toată țara iau decizii în Poiana Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.