Politic

UPDATE. Constantin Niţă va afla dacă a fost validată candidatura lui, pentru funcţia de preşedinte executiv a PSD

 

Ultimele informaţii arată că pentru funcţia de preşedinte executiv a PSD  vor candida vicepreşedintele PSD Constantin Niţă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Se pare că Ecaterina Andronescu şi-ar fi depus prea târziu candidatura, au anunţat surse social-democrate.

Azi, la ora 12.00, a fost termenul limită pentru depunerea candidaturilor, urmând ca acestea să fie validate într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional, care va avea loc la ora 14.00.

Braşoveanul Constantin Niţă şi-a dorit să se înscrie în cursa pentru un post de prim-vicepreşedinte, fiind susţinut de organizaţia PSD Braşov, conform Mediafax. Totuşi, în urma unor discuţii, cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte avansate în PSD nu au mai fost înfiinţate, astfel încât Niţă vrea acum să ajungă în a doua poziţie din partid.

Majoritatea actualilor vicepreşedinţi ai PSD ar putea să nu mai candideze pentru un nou mandat la Congresul PSD de duminică, au declarat surse social-democrate. Motivul: mulţi vor fi afectaţi de interdicţia cumulului de funcţii.

Luni s-a anunţat că viitorul Birou Permanent Naţional al PSD va fi alcătuit din preşedinte, preşedinte executiv şi 14 funcţii de vicepreşedinţi, dintre care patru pentru organizaţia de femei. Premierul va avea drept de vot în BPN, la fel şi preşedintele Consiliului Naţional, arată presa centrală.

Citiţi şi:

Braşoveanul Constantin Niță vs. Valeriu Zgonea! PSD își alege președintele executiv!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button