Politic

Update. BRAȘOV. Va beneficia HORECA de scutiri de taxe? Discuții aprinse în ședința de Consiliu Local

 

Discuțiile din timpul ședinței ordinare de ieri a Consiliului Local Brașov s-au aprins, fără a se ajunge la o soluție concretă, pe tema ajutorului pe care autoritățile locale ar putea să îl ofere celor din domeniul HORECA.

Primul care a ridicat problema reducerii taxelor pentru cei din HORECA (afectați de pandemia de COVID-19) a fost consilierul local Radu Paul, urmat de Lucian Pătrașcu și de fostul primar George Scripcaru. 

„Anul acesta, în 29.05.2020, au fost date două HCL-uri: numărul 281, privind reducerea impozitului pe clădiri pentru HORECA și numărul 282, privind o reducere de 50% a taxei zilnice pentru ocuparea temporară a locurilor publice, tot pentru ajutorul HORECA. Numărul 282 este în vigoare până în 31.12.2020. Am rugămintea să analizați posibilitatea prelungirii efectelor acestor două HCL-uri și în primul semestru din 2021”, a solicitat Radu Paul.

Răspunsul a venit din partea viceprimarului Flavia Boghiu:

„În 10 noiembrie am avut o primă dezbatere cu cei din domeniul HORECA, unde ne-au ridicat aceste probleme cu care se confruntă, iar de atunci am căutat soluții pentru ele. Am avut discuții cu aparatul administrativ (…) în ceea ce privește reducerea impozitului pe clădire, discutăm de un impact bugetar de 5 milioane de lei, de aceea orice decizie în acest sens trebuie să fie în primul rând responsabilă, mai ales având în vedere perioada de încercare economică prin care vom trece anul viitor cu siguranță. Se caută în continuare soluții privind reducerea celorlalte taxe pe care trebuie să le suporte cei din domeniul HORECA, iar unul dintre punctele de pe ordinea de zi de astăzi vizează tocmai felul în care putem adapta închiderea teraselor, astfel încât operatorii să-și poată continua activitatea și pe timpul sezonului rece. Căutăm să vedem care sunt taxele care se pot reduce fără a crea un dezechilibru bugetar și încercăm să venim cu soluții”.

Mărul discordiei, OUG 181/2020

Consilierul local Lucian Pătrașcu a solicitat eliminarea următoarelor taxe pe care le plătesc cei din HORECA:

-taxa de funcționare, în cuantum de 2.500 de lei (să nu fie achitată anul viitor);
-taxa de ocupare a domeniului public, s-a redus, dar ar trebui eliminată;
-taxa de parcare pe locurile de parcare, de 1,5 euro/zi.

Pătrașcu a amintit și de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 181/2020 (OUG 181/2020), prin care Guvernul României a adoptat o serie de măsuri fiscale, pentru ajutorarea mediului de afaceri afectat de pandemia de COVID-19 și prin care se poate reduce impozitul anual pe clădiri, pentru cei din HORECA. Problema este că termenul prevăzut de această ordonanță va expira pe 2 decembrie. Până la acest termen, trebuie dată o hotărâre prin CL.

În fapt, conform Ordonanței, există posibilitatea de a beneficia de reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de până la 50% pentru clădirile nerezidenţiale sau scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri, pentru anul 2020, dacă vor fi adoptate hotărâri în acest sens la nivelul consiliilor locale, respectiv al Consiliului General al Municipiului București până la data de 2 decembrie 2020.

„Impactul pe care reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri l-ar avea asupra bugetului local este unul semnificativ. Evident că decizia poate fi la nivelul Consiliului Local. La ora actuală, nu avem nici o inițiativă în acest sens. Aveți dreptul la inițiativă dacă vi se pare că putem susține din buget (…)”, a declarat și primarul Allen Coliban.

George Scripcaru a intervenit pentru a solicita și el reducerea impozitului pe clădire, conform OUG 181, susținând că va iniția chiar el un proiect, dacă va fi necesar.

„Înțeleg contextul electoral și că avem nevoie de declarații. Dacă este un demers real și serios, eu vă stau la dispoziție, o să-l rog și pe domnul Voinescu să vină în afara orelor de muncă, o rog și pe doamna Oprea să rămână, astfel încât decizia care vă aparține dumneavoastră, onor consilieri locali, să fie una fundamentată în mod corect, adică să știm și pe ce decidem, nu doar că decidem să dăm gratuități, să știm exact despre ce sume vorbim. Dacă există deschiderea aceasta din partea dumneavoastră, din partea noastră, a executivului, vă oferim toată susținerea pentru a avea o astfel de discuție astăzi și vedem cum putem s-o ducem pe repede înainte. Dar vreau să fie clar, să separăm partea de declarații politice și de populism pre-electoral de o decizie fundamentată în mod corect”, a replicat primarul Allen Coliban.

Directorul executiv al Direcției Fiscale Brașov, Marian Voinescu, a precizat că unii dintre agenții economici au achitat deja impozitul și practic ar trebui să le dea banii înapoi. De asemenea, a precizat că impactul asupra bugetului local ar fi de 5 milioane de lei, așa cum a explicat și viceprimarul Flavia Boghiu.

 

Discuțiile pot fi urmărite AICI!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare