UPDATE BRAŞOV. Scandal în PSD pe tema susţinerii Aeroportului
Citiţi şi:
BRAŞOV. Clip de mobilizare la vot… pentru Aeroport
BRAŞOV. Scandal în PSD pentru Aeroport!
Biroul de Presă al PSD Braşov a transmis astăzi un comunicat pentru a dezminţi informaţiile că „PSD nu a dorit ca Guvernul să aloce bani pentru realizarea Aeroportului Ghimbav-Braşov”, cu referire la respingerea prin vot, duminică seară, în Comisiile reunite de buget – finanțe ale Senatului și Camerei Deputaților, a amendamentelor inițiate de deputatul PNL de Braşov Mihai Donțu și de Mihai Sturzu (la acea oră deputat PSD).
„Ministrul Transportului, dl. Dan Costescu a precizat că nu are bază legală să finanţeze acest obiectiv, deoarece investiţia este a Consiliului Judeţean Braşov. Acelaşi punct de vedere l-au avut şi reprezentanţii Ministerului Dezvoltării. Despre realizarea acestei investiţii, cel care a ridicat primul problema în faţa ministrului Costescu în comisiile reunite a fost deputatul PSD Emil Niţă, care a cerut un punct de vedere privind un posibil sprijin pentru finanţarea Aeroportului de la Braşov. El a primit, mai apoi, susţinerea celorlalţi doi parlamentari braşoveni care fac parte din aceste comisii. Pentru clarificarea în mod just a acestor probleme se pot audia înregistrarile publice ale dezbaterilor de la Comisii. Singurul amendament pentru finanţarea aeroportului, formulat în scris şi depus în termen legal, a fost al deputatului Mihai Sturzu”, se arată în comunicat, fără a se preciza cum au votat parlamentarii PSD de Braşov din comisii în cazul acestui amendament. „Parlamentarii, în special cei braşoveni, ai Partidului Social Democrat au acordat tot sprijinul lor pentru construcţia Aeroportului. Reamintim şi faptul că după expirarea termenului în care pe terenul primit de la Institutul Cartofului se mai putea finaliza investiţia, problema a fost rezolvată tot de către PSD. La iniţiativa senatorului Viorel Chiriac a fost formulat un proiect prin care se acordă construirii obiectivului timpul necesar, iar noul act normativ a fost adoptat cu rapiditate”, se mai susţine în comunicatul semnat „Biroul de Presă”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.