Politic

Update. BRAȘOV. Primarul Coliban, despre tăierea castanilor de pe Dobrogeanu Gherea

  • copaci 2_289080.jpg
 

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a oferit un punct de vedere cu privire la tăierea castanilor de pe str. Constantin Dobrogeanu Gherea din oraș.

„Pentru a proteja copacii din oraș, Primăria Brașov are un parteneriat cu Fundaţia ProPark, prin care toți arborii propuși pentru tăiere sunt supuși unei a doua evaluări.
În cazul castanilor de pe Dobrogeanu Gherea, opinia experţilor din cadrul Primăriei este că aceştia reprezintă un pericol pentru oamenii care circulă acolo cu mașina sau pe jos, fiind foarte aproape de şosea. Din păcate, acest lucru a fost confirmat și de către cei de la ProPark, care susţin înlocuirea acestor arbori, ale căror tulpini sunt puternic afectate de putregai.
Deoarece ne dorim să menținem siguranța cetățenilor, dar și să avem un oraș verde, vom înlocui castanii cu carpeni piramidali, care sunt mult mai potriviți pentru zona respectivă şi mai stabili.
Acest lucru urmează să se întâmple la toamnă și reprezintă o soluţie mult mai bună faţă de toaletările pe care Brașovul le-a suferit până acum”, a precizat primarul Allen Coliban.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Ce se întâmplă cu copacii marcați cu albastru, pe Dobrogeanu Gherea


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button