Politic

Update BRAȘOV. Dorel Toma stă pe tușă patru ani, PSD a rămas fără candidat la Primăria Ghimbav

 

Actualizare

Tribunalul Brașov a respins vineri apelul formulat de Dorel Toma, care a contestat decizia Judecătoriei Brașov prin care i s-a refuzat candidatura pentru funcția de primar al Ghimbavului, din partea PSD. Sentința Tribunalului Ghimbav este definitivă, astfel că social-democrații nu mai au candidat în orașul învecinat, Dorel Toma nu se va regăsi pe buletinele de vot pentru Primăria Ghimbav la alegerile din 27 septembrie 2020.

Ajuns primar imediat după Revoluție, în 1990, ales în 1992, când a candidat din partea PNL, în 1996 – pentru Partidul Liberal 1993 (după care a revenit în PNL), în 2000, pentru APR, din 2004, Dorel Toma a câștigat Primăria Ghimbav timp de patru mandate pentru PSD.

Știrea inițială

Candidatura lui Dorel Toma, actualul și de multă vreme primar al Ghimbavului, pentru încă un mandat din partea PSD a fost respinsă de instanță. Motivul invalidării ar fi că mare parte dintre tabelele cu semnături de susţinere depuse de PSD nu aveau înscrise şi numele candidatului, adică sunt tabele de semnături „în alb”.

Contestaţia privind semnăturile „neconforme” a venit din partea PNL şi a Partidului Verde, fiind depusă de Ionel Fliundra, Mihai Neagoe și Cristian Uricariu, intimați fiind Dorel Toma, și în calitate de primar, PSD Brașov și Biroul Electoral de Circumscripție nr. 5 oraș Ghimbav, care i-a acceptat candidatura.
Judecătoria Brașov s-a pronunțat astăzi, în regim de urgență. Magistrații au admis cererea contestatorilor și au respins „excepţia tardivităţii, invocată din oficiu şi de către intimatul Toma Dorel prin notele scrise, ca neîntemeiată”. Astfel, instanța „admite contestaţia formulată de contestatorii Fliundra Ionel, Neogoe Mihai şi Uricariu Cristian, în contradictoriu cu intimaţii Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 5, Oraş Ghimbav, jud. Braşov, Dorel Toma şi Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Braşov Anulează Hotărârea nr. 14 din 17.08.2020, adoptată de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 5 Oraş Ghimbav. Dispune respingerea candidaturii numitului Toma Dorel pentru funcţia de primar al oraşului Ghimbav din partea Partidului Social Democrat. (…) Cu drept de apel în 24 de ore de la pronunţare la instanţa ierarhic superioară, cerere de apel care se depune la Tribunalul Braşov, conform art. 54 alin. 4 din Legea nr. 115/2015”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare