Politic

Update. BRAȘOV. Cum explică Alexandra-Ioana Crivineanu amendamentul care a deranjat-o pe Flavia Boghiu

  • FB_IMG_1644762819208_294655.jpg

Consilierul local PSD Alexandra-Ioana Crivineanu a explicat pe Facebook de ce ea și colegii ei de partid, din Consiliul Local Brașov, nu au fost de acord cu bugetul de 4 milioane de lei pentru finanțarea nerambursabilă a evenimentelor culturale.

Suma fusese anunțată de Primărie, dar nu a fost aprobată de Consiliul Local Brașov, ceea ce i-a deranjat pe primarul Allen Coliban și pe viceprimarul Flavia Boghiu, care și-au exprimat nemulțumirea pe Facebook.

Potrivit viceprimarului, „consilierii locali ai majorității PNL + PSD taie fonduri de la cultură doar pentru că pot!”.

Alexandra-Ioana Crivineanu oferă, însă, următoarele explicații:

„Cu privire la amendamentul grupului de consilieri locali PSD de a reduce bugetul alocat finanțărilor nerambursabile pentru evenimente culturale de la 4 milioane de lei (proiecția bugetară pentru 2022) la 3 milioane de lei (așa cum a fost votat și alocat în 2021), pentru o corectă și transparentă informare a tuturor brașovenilor, în calitate de lider de grup fac următoarele precizări: -Bugetul alocat anul trecut pentru finanțarea proiectelor culturale a fost de 3 milioane de lei, din care au fost cheltuite numai 2,5 milioane de lei (rămânând o sumă necheltuită).
– Faptul că au fost depuse foarte multe dosare de candidatură nu a însemnat că un număr mare a și beneficiat de sumele alocate.
-Să ieși public și să anunți în calitate de viceprimar faptul că deja a fost alocată suma de 4 milioane de lei, ÎNAINTE de aprobarea și de votul Consiliului Local înseamnă o sfidare a autorității deliberative a Consiliului Local și o lipsă de respect prin inducerea în eroare a brașovenilor.
-Ba mai mult, în comunicatul de presă transmis de către Primăria Brașov referitor la lansarea Ghidului de finanțare a proiectelor culturale se menționează explicit faptul că, modificările au fost introduse în urma mai multor consultări pe care reprezentanții primăriei le-au avut cu organizațiile culturale din Brașov și cu membrii Comisiei de cultură a Consiliului local. În calitate de membru al acestei comisii NU AM FOST CONTACTATĂ ÎN VEDEREA UNEI ASTFEL DE CONSULTĂRI.
-Nu mai dorim să beneficieze de astfel de finanțări entități care au avut probleme cu municipalitatea, cum ar fi ocuparea unor spații fără autorizație, fără drept, a domeniului public.
– Nu suntem de acord cu criteriile de selecție care vor sta la baza acordării acestor sume nerambursabile. Ne dorim ca Brașovul să aibă parte de evenimente cu conținut de foarte bună calitate, prin urmare, selecția candidaturilor va trebui făcută după niște criterii foarte riguroase.
Tocmai de aceea, ghidul de finanțare fiind în dezbatere publică va suferi modificări, în sensul îmbunătățirii mai multor aspecte.
-Cerem transparență și comunicare pentru justificarea oricărei sume de bani alocată din bugetul local. Drept pentru care, am cerut în Comisia de cultură un raport (care să prevadă câștigătorii selecției din 2021, ce fel de evenimente au desfășurat aceștia, calendarul acestor evenimente, impactul pe care l-au avut asupra orașului nostru și al brașovenilor, calitatea actului artistic ș.a.), raport care nici până la această oră nu ne-a parvenit. Dragi brașoveni, afirmația că grupul PSD din Consiliul Local se opune dezvoltării culturii brașovene este total falsă și nejustificată. Faptul că nu am majorat cu 1 milion de lei bugetul pentru finanțarea evenimentelor culturale, nu înseamnă că nu putem beneficia în acest an de evenimente frumoase și de bună calitate.
Ba mai mult, dacă vom vedea că există cerere mare pentru depunerea unor astfel de proiecte, dacă vom constata că printre ele se regăsesc proiecte foarte bune, de anvergură, finanțarea se poate suplimenta.
Vom fi primii care vor propune suplimentarea bugetului alocat acestui capitol.
Brașovul trebuie să fie (cu adevărat) în top în 2022, printr-o serie de evenimente culturale de calitate, ce acoperă o arie variată de categorii sociale și gusturi și care pun în valoare patrimoniul local și specificul orașului nostru!
Iar pentru asta noi, consilierii locali PSD suntem deschiși să încurajăm și să promovăm orice act de cultură ce merită și ce face cinste Brașovului!”.

VEZI ȘI:

 Update. BRAȘOV. Viceprimarul Flavia Boghiu acuză după votarea bugetului pentru 2022: „Consilierii locali ai majorității PNL + PSD taie fonduri de la cultură doar pentru că pot!”

Update. BRAȘOV. Primarul Coliban, după votarea bugetului, dar cu amendamente: „Din păcate, unii…”

BRAȘOV. Bugetul municipiului pentru 2022 a fost aprobat, dar cu amendamente și după ore de discuții în contradictoriu

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button