Politic

Update. Băsescu: „Până când Justiția se va pronunța… cred că Ponta este nevinovat“

  • basescu-presidency.jpg
 

Traian Băsescu a declarat, în urmă cu puțin timp, că, personal, nu îl consideră vinovat pe premierul Victor Ponta. „Până în momentul în care justiția va stabili acest lucru“, a precizat fostul președinte într-o emisiune la B1TV.
„Cred că și-a luat un termn un respiro și așa cum în situația dificilă în care se află ca prim-ministru astăzi a anunțat alte măsuri populiste. Cred că este de departe un om pe picior de plecare.
Ponta a avut trei posibilități: să demisoneze imediat ce a fost trimisă hârtia de la Ministerul Justiției către Parlament, al doilea moment a fost ziua votului când s-a solicitat și se pare că a ales cea mai proastă variantă, aceea de a tergiversa lucrurile. Mai avea o variantă să spună clar: sunt nevinovat îmi asum mandatul“, a spus fostul președinte în seara aceasta, la postul TV.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta au un aranjament stabilit încă dinaintea plecării lui Ponta în Turcia, prin care şeful Guvernului îşi ia „un moment de respiro“ pentru a nu demisiona după acuzaţiile DNA, a mai afirmat Băsescu.

„Țara care pierde 5,7 milioane de euro și premierul e în imposibiliatea de a-și exercia mandatul pentru o operație la picior, politica fiscală pusă sub semnul întrebării de finanțatorii României, lideri politici la toate partidele compromiși. În momentul de față singurii mari actori publici sunt procurorii… Statul se subrezește. Nimeni nu mai ia decizii pentru că orice om de afaceri care are o problemă face un denunț”, a spus Băsescu.

Fostul preşedinte a adăugat că el ar fi fost mai exigent în locul lui Klaus Iohannis, în sensul că i-ar fi cerut lui Ponta un certificat medical.
Amintim că premierul este  suspectat de DNA de evaziune fiscală, spălare de bani, fals în declaraţii şi conflict de interese.

Citiți și: Băsescu: „Eu i-aș fi cerut lui Ponta un certificat medical“

Gorghiu: „Ponta este premier în exil, încearcă victimizare prin fax“

UPDATE. Ponta îşi reia activitatea în 28 de zile

Ponta va fi EXTERNAT astăzi din spital


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button