Update. Bani pentru biserici! S-a răzgândit Cioloş?
În această dimineaţă, premierul Dacian Cioloş a avut o discuţie cu Patriarhul Daniel, telefonică, pe tema alocărilor bugetare pe anul 2016. Premierul l-a asigurat pe Patriarh că va finanţa proiectele de investiţii importante ale BOR şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare în „funcţie de posibilităţi“, se arată într-un comunicat al Executivului, conform Mediafax.
„Bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creştere faţă de anul precedent atât în ceea ce priveşte personalul clerical cât şi cel neclerical, ca o recunoaştere a rolului social important pe care reprezentanţii cultelor îl au în societate, rolul Bisericii Ortodoxe fiind, desigur, fundamental din acestă perspectivă”, potrivit sursei citate.
Amintim că ieri se anunţa că în proiectul Bugetului de stat pe 2016 , pus în dezbatere publică, nu au fost alocaţi bani pentru construirea de biserici noi sau pentru modernizarea celor existente.
Guvernul nu intenţionează să aloce niciun leu pentru construirea de biserici noi sau pentru modernizarea de biserici, arăta ieri presa naţională. În 2014 şi 2015, guvernul condus de Victor Ponta a alocat în total 325 milioane de lei (peste 72 de milioane de euro) pentru biserici.
Ieri, Patriarhul Daniel a declarat că Biserica Ortodoxă Română este de acord să renunţe la salariile de la stat dacă i se dă înapoi proprietăţile care i-au fost luate în mod abuziv, pentru a nu mai sta „cu mâna întinsă la stat tot timpul“.
Citiţi şi:
Lovitură pentru BOR! Guvernul nu alocă NICI UN BAN, în 2016, pentru biserici
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.