Politic

Update. Autorităţile covăsnene sunt dispuse să dea până la 6 milioane de euro pentru Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav! Cu o condiţie

 
În cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o ieri, în judeţul Covasna, primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád András, a precizat că atât Consiliul Local Sfântu Gheorghe, cât şi Consiliul Judeţean Covasna sunt dispuse să contribuie cu până la 3 milioane de euro, fiecare, pentru crearea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav (informaţie furnizată şi de primarul Braşovului, George Scripcaru, ieri, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local, după ce discuţia a fost deschisă de consilierul local Ladislau Szente).
„Atât Consiliul Local Sfântu Gheorghe, cât și Consiliul Județean Covasna propun ca în următorii trei ani să contribuie cu câte maxim 3 milioane de euro. Condiţia noastră este ca această sumă să fie folosită exclusiv pentru și când se finalizează proiectul. Noi nu investim în investiții intermediare, ci doar dacă prin aceste sume, care vor fi date de cele două autorități din județul Covasna, chiar se finalizează aeroportul. (…)  Luni vom avea o discuție la Brașov unde sperăm că aceste decizii vor da un avânt acestui proiect și în maxim trei ani acest aeroport să fie finalizat și să intre în circuitul național și european”, a declarat în conferinţă primarul din Sfântu Gheorghe,  potrivit covasnamedia.ro.

CITIŢI ŞI:

Autoritățile din Covasna sunt dispuse să contribuie cu 6 milioane de euro, pentru realizarea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button