Politic

Un nou termen în procesul lui Dragnea

 

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) dezbat, marţi, un nou termen în dosarul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
La ultimul termen, din 31 ianuarie, procesul a fost amânat deoarece trei dintre inculpaţi nu şi-au angajat avocat. De la proces a lipsit fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, care a transmis prin avocat că doreşte să fie judecată în lipsa. Dosarul a fost trimis în instanţa de DNA pe data de 15 iulie 2016, Dragnea fiind acuzat de săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.
În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată şi fosta soţie, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button