Un nou proiect controversat al UDMR, adoptat tacit. Limba maghiară ar putea fi obligatorie în mai multe localități din Ardeal. Steagul secuiesc ar putea fi arborat alături de tricolorul românesc
După ce propunerea legislativă privind autonomia Ţinutului Secuiesc a fost adoptată tacit pe 23 martie de Camera Deputaţilor, dar respinsă mai apoi de Senat, a creat un adevărat scandal la mijlocul săptămânii trecute, acum un alt proiect de lege iniţiat de UDMR are un traseu asemănător.
Adevărul.ro a anunţat că Senatul a adoptat tacit, la începutul lunii aprilie, un proiect de lege inițiat și asumat de parlamentarii UDMR care vizează modificarea Codului Administrativ şi care obligă autorităţile locale din zonele în care o minoritate națională reprezintă peste 20% din populație să folosească oficial limba minorităţii respective.
Confrom articolului 94, alineatul 1, „În unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate, Inspectoratele Judeţene ale Poliţiei Române, au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia, folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentului Cod şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte”.
Totodată, conform aceluiaşi articol, steagul secuiesc ar putea fi arborat pe instituţiile publice din Harghita şi Covasna alături de tricolorul românesc.
„Autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică, de interes local sau judeţean prevăzute la alineatul 1, prin hotărârea organelor deliberative sau după caz, organelor de conducere pot adopta şi folosi, alături de însemnele oficiale ale României, şi alte însemne, simboluri care să exprime identitatea etnică, istorică, culturală şi economică a cetăţenilor aparţindând minorităţii naţionale, locuitori ai unităţii administrativ teritoriale în cauză”, se specifică la articolul 94, alineatul 3.
Sursa citată a mai precizat că iniţiativa a primit aviz negativ de la Consiliul Economic şi Social, de la Comisia de Muncă, dar a primit aviz pozitiv de la Comisia Juridică a Senatului, condusă de Şerban Nicolae.
Pe 8 aprilie, Senatul a adoptat tacit acest proiect de lege, care va merge acum în Camera Deputaților care este for decizional.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.