Un nou mesaj de la Udrea, despre dosarele „cu fundă“

Fostul ministru Elena Udrea a scris un nou mesaj pe contul său de Facebook, prin intermediul echipei de comunicare. Aceasta critică din nou sistemul juridic. De asemenea, Udrea spune că arestul preventiv în cazul său se bazează doar pe două denunţuri și două declaraţii din dosar.
„Practic, noul Cod de Procedură Penală obligă judecătorii de drepturi și libertăți să intre pe fondul cauzelor și să analizeze probele. În realitate însă, acest lucru nu se întâmplă niciodată. Vorbim de termene date, uneori, de pe o zi pe alta, ceea ce ar presupune ca un judecător să analizeze mii de file ale unui dosar în doar câteva ore. Și s-ar putea să aibă chiar și 10 dosare în aceeași zi. De fapt, dosarele vin cu fundă la instanță și tot așa se întorc fără a fi deschise“, se spune pe reţeaua de socializare.
„Vina nu este însă a judecătorilor, care, fizic, nu pot să analizeze probele din dosar și se bazează adesea pe referatele procurorilor. De aceea, și vedem motivări copy-paste după referate – aceștia copiază de pe stick argumentele procurorilor și și le însușesc tocmai din cauza aglomerării extraordinare. Așa se face că, pe două denunțuri și două declarații din dosar, Elena Udrea stă în arest preventiv de două luni de zile, pentru că și denunțurile și declarațiile sunt considerate probe. Dar, dacă nu te uiți pe ele să vezi că sunt contradictorii, că se schimbă de la un moment la altul, că nu se corelează între ele și nici cu nimic altceva, riști să spui că sunt motive pentru arestarea preventivă. Lucru care se întâmplă aproape în toate dosarele complicate cu mii de file și zeci, sute de inculpați“, se mai arată în mesajul echipei de comunicare a Elenei Udrea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



