Politic

Un Napoleon cu taior

 

Nu știu dacă d-na Viorica Vasilica Dăncilă a ajuns să se creadă un soi de Napoleon cu taior și sulemeneli, dar observ că din ce în ce mai des vorbește despre dânsa la persoana a III-a. În loc de „eu” zice „premierul României” sau „președintele partidului”, foarte pătrunsă de importanța înălțimii funcțiilor în care, nesperat, a urcat.

De pildă, miercuri, în ședința Comitetului Executiv al PSD, mai mulți baroni locali s-au plâns că nu au sprijin financiar de la Guvern pentru proiectele din județele lor, că nu au fost consultați, măcar, atunci când s-au stabilit urgențele alocării de fonduri pentru proiectele locale și au avertizat că, în atari condiții, nu garantează că primarii și „activul de partid” se vor mobiliza cum trebuie în perspectiva alegerilor prezidențiale la care, se știe, d-na Dăncilă va candida din partea PSD. Unul dintre cei mai vocali a fost baronul social-democrat de Vrancea, Marian Oprișan: „Ne mirăm că nu vin voturi. În loc să se facă la Focșani sistemul de termoficare, banii s-au dat aiurea! Dar vrem voturi multe…”. Au urmat schimburi de replici și alte comentarii, iar la un moment dat, excedată, d-na Dăncilă s-a răstit la indisciplinat: „Nu îți permit să vorbești peste președintele partidului! Dacă mai continui, pleci din sală!”

Alt exemplu: aflată în studioul unei televiziuni binevoitoare, d-na Dăncilă s-a lăudat din răsputeri cu vizita pe care o va face în SUA. Că merge să-și reprezinte țara, să întărească „legăturile transatlantice” (flasce rău, se vede treaba, fără implicarea dânsei), să „concretizeze”, să semneze, să se întâlnească, să atragă investiții… Merge la ONU să le spună celor de acolo cum stă treaba cu combaterea terorismului, merge să afle și să rezolve problemele comunităților de români de pe pământ american… ce mai, n-o să-și vadă capul de atâta treabă!

Și nu doar atât: „Am și mai multe invitații, avem și un dineu oficial dat în cinstea premierului României, sunt mai multe întâlniri, pot să vă spun că este un program foarte încărcat”. Pentru mine, lauda asta de sine a semănat foarte tare cu a unei cuscre de la țară care se împăunează în fața vecinelor, povestindu-le cum va merge ea la oraș și ce băgată în seama va fi pe-acolo. Să moară dușmanii de ciudă, na!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare