Un brașovean, SECRETAR GENERAL AL GUVERNULUI!?!
Premierul Ludovic Orban îl va numi, cel mai probabil, în funcția de secretar general al Guvernului pe brașoveanul Gabriel Andronache.
El are 45 de ani, este deputat PNL din 2008 și a fost viceprimar al Brașovului în perioada 2004-2008. A lucrat, printre altele, la Protecția Copilului din oraș. Din 1998 este licențiat în drept. Conform G4media.ro, colegii de partid l-au descris pe Andronache ca fiind un workaholic.
Potrivit G4media.ro, conform celei mai recente declarații de avere a lui Andronache, completată în iunie 2019, acesta are un apartament de 41 mp în Brașov, un autoturism Opel achiziționat în 2010, 65.000 de lei în cont, 46.000 de lei la Pilonul II de pensii și 10.000 de lei într-un fond de asigurări. În 2016 a contractat un împrumut de 75.000 de lei, scadent în 2021.
Apoi, din informațiile noastre, în funcția de prefect al Brașovului, în locul PSD-istului Marian Rasaliu ar urma să fie ori Adriana Donțu, ori Mihai Veștea.
citiți și
Un brașovean, pe lista celor propuși în Guvernul Orban. La secretariatul general sau la Justiție!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.