ULTIMA ORĂ. România se comportă ca și cum ar fi membră Schengen. Migrația, tema principală a Consiliului European de la Bruxelles
„Această poziție este una surprinzătoare și voi afla mai multe detalii cu ocazia întâlnirilor pe care le voi avea cu ocazia Consiliului European. Este neobișnuit ca președintele CE să facă declarații cu privire la chestiuni cheie”, a declarat Iohannis cu privire la declarațiile președintelui Comisiei Europene, vizând amenințările Rusiei.
Amenințările Rusiei, un alt subiect pe ordinea de zi la CE
„Mâine mă voi întâlni cu Martin Schulz. Tot mâine am invitat pe toți parlamentarii europeni ai României la o întâlnire. Această întâlnire este necesară și vreau să fie prima dintr-o serie mai lungă”, a precizat Klaus Iohannis, amintind că își dorește să poarte un dialog deschis cu parlamentarii europeni ai României.
„Locul Marii Britanii în UE. Aici România are un punct de vedere simplu și clar, locul Marii Britanii e în UE”, a afirmat președintele.
„România este una dintre puținele țări care mai are personal la Ambasada din Damasc. Un rol foarte important, în chestiunea migrației, îl au țările de tranzit. Turcia de exemplu care găzduiește mai multe milioane de refugiați. Discuțiile vor fi pe agenda de lucru ale consiliului UE”, a precizat Klaus Iohannis.
Migrația, tema principală a Consiliului European de la Bruxelles
„Vreau să repet un lucru foarte important: România este și dorește să fie în continuare parte a soluției. România este solidară cu celelalte membre ale UE. Abordările noastre se bazează pe solidaritate și responsabilitate și vom contribui la soluții. Asigurarea frontierelor exterioare. Acesta este un capitolul unde România stă foarte bine, chiar dacă nu suntem membri Schengen, încă. România se comportă de facto ca și cum ar fi membră Schengen. Este important ca în rezolvarea crizei migrației să vedem care este sursa acestor valuri de migrație. E clar că o locație foarte fierbinte, și probabil sursa este Siria. Conflictul din Siria este cauza acestei migrații. Soluția este evidentă: Pacea în Siria. Pentru asta trebuie să colaboreze toate părțile implicate. Faptul că în ultima vreme Rusia s-a angajat militar în Siria nu ajută cu nimic, ba chiar complică. Singura cale este calea negocierii. Toate părțile implicate trebuie să fie aduse la masa negocierilor și atunci trebuie găsite soluții”, a mai declarat președintele.
„Voi participa la Consiliul European de Toamnă. Voi face scurte referiri la aceste chestiuni, subiectul cel mai important este migrația. E foarte clar că acest fenomen a dus la situații complicate în interirul UE, a dus la situații tensionate, dar trebuie să recunoaștem că suntem pe calea cea bună de a găsi soluții. La consiliul UE, nu vom discuta despre situațiile migrației din UE”, a declarat președintele.
Președintele Klaus Iohannis va susține, începând cu ora 12.00, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, informează Departamentul de Comunicare Publică al Administrației Prezidențiale.
Cel mai probabil, declarația de presă vine în contextul în care acesta va pleca, joi, la o întâlnire de lucru cu Președintele Parlamentului European, Martin Schulz.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.