Politic

ULTIMA ORĂ. Adrian Veştea şi George Scripcaru i-au convins pe parlamentari! Legea Aeroportului va fi dezbătută în Senat în regim de urgenţă!

 

Cu câteva minute în urmă a fost discutat proiectul de lege privind Aeroportul Internațional Brasov Ghimbav în Comisia Juridică a Senatului României. A luat cuvântul Președintele Consiliului Județean, Adrian Veştea.

Primarul George Scripcaru nu a reușit să ajungă în timp util, însă a transmis Președintelui Comisiei Juridice, telefonic, faptul că sprijină adoptarea proiectului, afirmație menționată la microfon de către președinte. 

Astfel, edilii braşoveni au explicat necesitatea adoptării actului normativ pentru realizarea Aeroportului. Parlamentarii de Brașov și-au susținut amendamentele, cele mai multe fiind derivate din avizul Consiliului Legislativ.

Au fost adoptate şase amendamente la textul inițial al legii, potrivit deputatului liberal Gabriel Andronache, coordonator-raportor al subcomisiei de dezbatere și adoptare a legii privind Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav.

Raportul a fost adoptat cu unanimitate de voturi și va fi transmis plenului Senatului pentru dezbatere și adoptare, în procedură de urgență!

citeşte şi

BRAŞOV. Aeroportul Ghimbav, pe repede înainte…la Comisia juridică din Senat

BRAŞOV. George Scripcaru: „Sunt cel puţin două variante de asociere pentru realizarea aeroportului”

BRAȘOV. Președintele CJ și primarul, în Senat, mâine, pentru Aeroport


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button