UE sprijină deciziile Executivului român

Uniunea Europeană sprijină eforturile autorităților române de a diminua efectele crizei, a declarat președintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, apreciind că acestea nu sunt ușoare, dar sunt necesare. Buzek, care se află în vizită la București în aceste zile, a spus că mesajul cu care vine în România este unul de solidaritate pentru cetățenii români. „Românii se confruntă cu dificultăți economice, iar un plan dur de austeritate este necesar. Nu doar în România avem nevoie de reforme, întreaga Uniune Europeană trebuie să strângă cureaua”, a declarat oficialul european.
Președintele PE va susține astăzi un discurs în fața Camerelor reunite ale Parlamentului și va avea întrevederi cu președintele Traian Băsescu, cu Roberta Anastase, Mircea Geoană și Teodor Baconschi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




