Udrea vrea picnic în faţa Parlamentului
Fostul ministru Elena Udrea e de părere că Palatul Parlamentului ar putea fi transformat într-o atracție turistică dacă se va putea desființa gardul imens din jurul instituției. Aceasta a mai spus că ar fi frumos ca oamenii să meargă la picnic pe peluză.
„Da, ar fi frumos să poți să faci un picnic pe peluza dinspre fântâni, să privești bulevardul, ar fi interesant. Am văzut acum un grup de turiști chinezi care traversau spre Casa Poporului. Mă gândesc că am avea mai mulți turiști dacă am face lucrul acesta. În principiu sunt pentru a transforma această instituție într-un punct de atracție turistic și, dacă se poate să dărâmăm gardul, să-l dărâmăm, dar e complicat dacă se mai fac două-trei proteste cum au fost prin 2010…, complicat pentru jandarmi”, a afirmat Elena Udrea, conform Agerpres.
Şi alţi deputaţi au susținut că zidul Palatului Parlamentului trebuie dărâmat. Deputatul PNL Ovidiu Raețchi susține că zidul trebuie dărâmat, astfel încât Parcul Izvor, Parcul Parlamentului și zona Casei Academiei să devină „marea grădină de promenade“ a Bucureștiului. „Casa Poporului a înghițit un spațiu uriaș, parțial abandonat, neîngrijit sau acoperit de ciment. Acolo putem rezolva o mare parte din nevoia de spațiu verde a Bucureștiului. Trebuie, înainte de toate, dărâmat zidul inutil al Parlamentului“, a spus liberalul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.