Politic

Tsipras. Grecia: „un stat în care corupţia a fost permisă“. Grecii vor alți bani!

 

Premierul grec Alexis Tsipras a vorbit azi în plenul Parlamentului European. Acesta a pledat pentru o reformă a statului grec. „Timp de ani de zile diferitele Guverne din Grecia au creat un stat bazat pe clientelism, un stat în care corupţia a fost permisă şi un stat în care au existat conflicte de interese între puterea economică şi puterea politică şi nu au fost luate măsurile necesare pentru a frâna evaziunea fiscală a celor mai bogaţi”, a afirmat premierul grec, conform Mediafax.
Tsipras a declarat că Grecia îşi doreşte un acord cu partenerii săi europeni. „Povara va trebui să fie suportată de cei care pot s-o suporte şi care în ultimii cinci ani au fost protejaţi”, a precizat el.
Tsipras a mai afirmat că 10% din cetăţenii eleni dispun de 56% din bogăţia Greciei şi în această perioadă de criză şi austeritate aceşti oameni nu au contribuit deloc la ieşirea din criză.
Grecia a depus o cerere oficială pentru un acord de împrumut cu Mecanismul European de Stabilitate (ESM), a declarat un purtător de cuvânt al Fondului de salvare al zonei euro, transmite Reuters. Michel Reijns, purtătorul de cuvânt al președintelui Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a spus că grupul de lucru pentru Eurogrup va revizui cererea autorităților de la Atena.

Citiți și: Vineri, termen limită pentru Grecia


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button