Politic

Traian Băsescu: „Ponta, tot un mincinos. Votul de la referendumul din 2012 a fost un vot furat”

 

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat pe Facebook, în contextul declarațiilor făcute de Victor Ponta la Congresul PSD, referitor la referendumul din 2012. Potrivit fostului șef al statului, premierul a mințit când a invocat votul poporului și afirmă că la scrutinul de atunci a fost vorba de „un vot furat”.

„La Congresul de astăzi al PSD, în timpul unui discurs mincinos despre propriile realizări la guvernare, Victor Viorel se plângea că nu a fost validat votul de la referendumul de destituire din vara anului 2012, susţinând că pentru el votul poporului este mai important decât instituţiile şi legile. Nu-i mai amintesc că se făleşte cu un vot furat şi în urma unor proceduri care au blocat funcţionarea CCR”, a scris Traian Băsescu.

În postarea intitulată „Ponta tot Ponta, iar Ponta tot mincinos!”, fostul președinte îi transmite premierului că votul din 2012 privind demiterea a fost fraudat și a venit după o serie de proceduri care a blocat funcționarea Curții Constituționale.

Totodată, Traian Băsescu a făcut trimitere la alegerile prezidențiale când diaspora a fost împierdicată să voteze și susține că neadoptarea legii privind votul prin corespondență reprezintă o dovadă a „respectului” pe care îl are Ponta pentru electorat.

„Dar dacă are atât respect pentru votul românilor, cum se face că, împreună cu gaşca din jurul său, le-a blocat dreptul la vot la prezidenţialele din noiembrie 2014. Sau poate tot din dragoste pentru români şi respect pentru votul lor nu a promovat legislaţia prin care să avem un parlament cu 300 de parlamentari în urmare a unui referendum validat de CCR. Sau o ultimă probă a respectului pentru votul românilor, oare cum o mai fi cu votul prin corespondenţă? Şi atunci unde este respectul pentru popor şi votul său?”, conchide fostul preşedinte.

CITIȚI ȘI:

Replica PNL în contextul Congresului PSD: „Condamnarea comunismului de PSD, o scenetă jucată în sala plenarelor PCR”

Ponta: „În 2010 eram un partid înfrânt și era un Băsescu atotputernic. Sunt cu toată inima alături de Liviu Dragnea”

Rovana Plumb: „Românii ne-au solicitat să nu îi lăsăm pe mâna celorlalți, să avem grijă de ei și să continuăm guvernarea”

Ion Iliescu: „Ceea ce cer acum tinerii: accesul la educație, locuri de muncă, case, sunt cerințe firești. De ce s-a renunțat la ele, pentru a fi acceptați de dreapta?”

Valeriu Zgonea: „Oamenii își pierd încrederea în noi toți. Politicienii trebuie să facă legi și politici publice pentru dezvoltare României”

Mihai Sturzu: „Am pierdut voturile pentru că tinerii cred că suntem comuniști. Ne cerem scuze pentru mineriadele din ’90 și pentru faptul că regele nu a fost primit în țară”

Dragnea: „Eu nu am cum să uit o seară de februarie 2010 și sper să nu uiți nici tu”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare