Politic

Tinerii PSD-işti vor LEGALIZAREA PROSTITUŢIEI şi a DROGURILOR UŞOARE!!!

 

Organizaţia de tineret a Partidului Social Democrat (PSD) – cel ce milita, nu demult, pentru familia tradiţională – intenţionează să lanseze o serie de proiecte în dezbatere publică, printre care legalizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare, aşa cum a informat Ziarul Financiar. Este un semn că e mare nevoie de bani la bugetul de stat…

„Hugs, not drugs” (Îmbrăţişări, nu droguri), aşa se numeşte proiectul regăsit pe platforma oficială a Tineretului Social Democrat (TSD) la rubrica „Ideile noastre”. Proiectul prevede lansarea unei dezbateri publice naţionale privind legalizarea drogurilor uşoare şi programe de suport pentru consumatorii de droguri periculoase.

În privinţa legalizării prostituţiei, tinerii social-democraţi propun lansarea unei dezbateri naţionale pe acest subiect şi a măsurilor privind combaterea traficului de persoane, într-un proiect intitulat „Oamenii nu sunt mărfuri”. TSD-ul susţine, printre altele, şi recunoaşterea drepturilor comunităţii LGBT.

Potrivit deputatului Gabriel Petrea, preşedintele TSD, 22 de idei, printre care şi cele menţionate anterior, au fost lansate în urmă cu 4 ani în dezbatere.

„Ideile au fost lansate atunci, unele au fost preluate şi duse mai departe ca iniţiative legislative, cea privind drepturile persoanelor LGBT de către domnul deputatul Petru Florin Manole, altele au rămas la nivel de discuţii cu instituţiile statului. Cu drogurile uşoare e o discuţie mai amplă, noi am avut o discuţie cu cei de la Ministerul de Interne. E un subiect mai sensibil. Haideţi să nu fim ipocriţi, ele se consumă în rândurile tinerilor, nu putem spune că nu. Nu este un subiect de ocolit. Eu sunt de acord cu legalizarea drogurilor uşoare în scop medicinal. După o discuţie cu medicii, cu instituţiile statului, dacă se constată o migraţie a consumatorilor din zona drogurilor periculoase în cea a drogurilor uşoare, aş fi de acord şi cu legalizarea consumului în scop recreaţional, aşa cum se întâmplă şi în alte state ale lumii”, a declarat Petrea într-o intervenţie la Antena 3.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button