Politic
SUA şi Rusia au ajuns la un acord privind încetarea focului în sud-vestul Siriei
Președintele SUA, Donald Trump, și cel al Rusiei, Vladimir Putin, au ajuns, astăzi, în Germania, la un acord privind încetarea focului în sud-vestul Siriei, informează agenţiile internaţionale de presă.
Acordul va intra în vigoare duminică la miezul zilei. Cei doi lideri s-au angajat să acționeze pentru ca „toate părțile” implicate în conflict să respecte acordul de încetare a focului, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de externe.
Întâlnirea dintre Donald Trump şi Vladimir Putin este una istorică, cei doi fiind pentru prima oară faţă în faţă, iar discuţiile dintre ei au durat două ore și 15 minute.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.