Politic

Speriat că pierde alegerile, primarul Scripcaru trece la amenințări directe

 

Directorul Regiei de Transport Brașov, liberalul George Cornea, a fost înregistrat cerându-i patroanei firmei de publicitate AD&GO, Melinda Țuțuianu, să scoată clipurile electorale ale lui Allen Coliban, candidatul USRPLUS la Primăria Brașov, care rulau pe televizoarele din autobuzele regiei, pentru că „Îmi iau ăștia gâtul dacă apare vreun USR în mașină!”.

Nu doar directorul RATBV ar avea de suferit, ci și Melinda Țuțuianu, primarul amenințând că scoate toate televizoarele din autobuze și le lasă în fața RATBV.
Patroana firmei AD&GO spune că este speriată, amenințările venite din partea administrației locale fiind mai mult decât niște vorbe spuse la telefon. Melinda Țuțuianu povestește că doi tineri au adus un televizor și l-au așezat în fața casei ei, imaginile fiind înregistrate pe camerele video de la poartă, simbol cert al represaliilor care vor urma dacă nu se conformează.

„Eu o să fac denunț la DNA, fără doar și poate, eu nu mă opresc. Știu că, dacă în clipa asta mă opresc, mă va distruge. Și, credeți-mă, îmi este frică, pentru că am construit un business serios, frumos, cunoscut de toți brașovenii, am un copil și mi-este frică și pentru el. Gândiți-vă că eu, în dimineața asta, mi-am asigurat toate televizoarele, pentru că nu e exclus ca să-mi trimită o trupă și să-mi spargă toate televizoarele.” a declarat Melinda Țuțuianu pentru Libertatea.

Candidatul USRPLUS la Primăria Brașov, Allen Coliban, spune că presiunile la care este supusă patroana firmei de publicitate nu sunt un accident.

„Mulți oameni de afaceri se tem să se afișeze cu mine, îmi promit susținerea, dar în condiții de anonimat, de teama represaliilor. George Scripcaru este vestit pentru puterea pe care a acumulat-o în cei 16 ani de când este primar la Brașov. Să ne uităm la termenele pe care le primește în judecarea celor trei dosare penale, să ne uităm la non-combatul care domnește în Brașov la alegerile locale. PSD nu a avut un candidat puternic aici pentru că Scripcaru este prietenul PSD-ului. De fapt, el este angajatul unui sistem mafiot transpartinic, foarte puternic. Eu nu mă bat cu un om, ci cu un sistem mafiot care a pus mâna de 16 ani pe Brașov. Dar nu sunt singur, am o echipă de oameni valoroși lângă mine. Și vă am pe voi, cei alături de care am reușit și înainte să-l opresc pe Scripcaru, cu Gorița, American Dream sau Fin-Eco”, spune Coliban.

Senatorul Coliban este considerat principalul oponent al lui George Scripcaru. El face un apel la curaj:

„Suntem copiii orașului care în 1987 s-a ridicat împotriva unui dictator crud. Acum este momentul să o facem împotriva mafiei care a pus mâna pe oraș. Pentru prima oară în 16 ani, putem să schimbăm ceva și să facem din Brașov orașul pe care îl merităm”.

 

FOTO – George Scripcaru încătușat în 2016, când a fost pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu și participație improprie la abuz în serviciu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare