Politic
Şova, la mâna judecătorilor. Se va decide dacă va fi arestat!
În această dimineaţă, Dan Şova a fost adus din arest la instanţa supremă, care decide dacă senatorul va fi arestat sau cercetat sub control judiciar. Judecătorii vor analiza propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a acestuia, pe o perioadă de 30 de zile, pentru trafic de influenţă.
Amintim că Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. Ieri, senatorul a fost reţinut de procurori, după ce Senatul a avizat cererea DNA privind atât reţinerea, cât şi arestarea preventivă a parlamentarului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.