Politic

Solaris din Polonia, încă un contract de zeci de milioane de lei cu Primăria Brașov, pentru troleibuze?

 

Compania SOLARIS BUS & COACH sp. Z.o.o, din Polonia, este singura care a depus ofertă în cadrul licitației pentru achiziția a 25 de troleibuze, în cadrul proiectului ,,Achiziția de mijloace de transport moderne”, proiect finanțat, în proporție de 98%, prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020. Termenul pentru depunerea ofertelor a expirat ieri, 7 septembrie. Compania care a depus oferta a mai furnizat 26 de troleibuze municipiului Brașov.

Valoarea pentru cele 25 de troleibuze pe care le va mai achiziționa Primăria Brașov a fost estimată la maxim 63.025.210,08 lei + TVA. Durata contractului va fi de 16 luni.

Troleibuzele vor circula pe următoarele trasee:

– linia 3: Valea Cetății – Stadionul Tineretului,
– linia 7: Roman – Rulmentul,
– linia 8: Saturn – Rulmentul,
– linia 10: Valea Cetății – Triaj,
– linia 33: Valea Cetății – Roman.

Troleibuzele trebuie să aibă o lungime cuprinsă între 17,5 și 18,75 de metri, articulate și capacitate de minim 120 de călători, dintre care 40 pe scaune.

Vehiculele trebuie să fie dotate cu acumulator, care să ofere o autonomie pe minim 7 kilometri, în lipsa contactului cu linia de electricitate.
Troleibuzele oferă accesibilitate persoanelor cu handicap locomotor, prin înclinare laterală (spre dreapta). Viteza maximă a fiecărui troleibuz poate fi de 75 km/h, dar fiecare vehicul va avea un limitator de viteză ajustabil (ASL) astfel încât să nu depășească viteza de 55 km/h.

Furnizorul trebuie să ofere garanție pentru o durată de funcționare de minim 15 ani, din care 8 ani (sau 350.000 de km) fără reparații generale. Motorul va beneficia de o garanție de minim 500.000 de km. Bateriile au o durată de viață de minim 5 ani.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare