Sindicaliștii nu agreează Legea pensiei

Liderii sindicali s-au întâlnit cu parlamentarii brașoveni ieri la Prefectură, pentru a discuta pe marginea proiectului noii legi a pensiilor. Sindicaliștii le-au prezentat reprezentanților partidelor politice o serie de amendamente ale confederațiilor sindicale, reprezentative la nivel național. (Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, Confederația Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România). În timpul discuțiilor sindicaliștii au propus, printre altele, reducerea vârstei minime de pensionare, de la 65 la 63 de ani, deoarece, susțin ei, vârsta de pensionare de 65 de ani este exagerată în condițiile speranței de viață din România. „În țara noastră, bărbații mor la 69 de ani. Dacă un bărbat se angajează la 20 de ani, muncește 45 de ani și se bucură de pensie doar patru ani”, a explicat Fănică Gabor, președintele organizației județene a Cartel Alfa. În același timp, Ligia Mara, liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar „Diaconul Coresi” Brașov, a insistat asupra reducerii stagiului de cotizare, care, potrivit proiectului de lege este de 32 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. „O femeie care naște și beneficiază de concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, nu va putea ajunge la cei 32 de ani”. De asemenea sindicaliștii au insistat și asupra introducerii în textul legii a faptului că valoarea punctului de pensie trebuie să reprezinte 45% din salariul mediu brut pe economie, dar și asupra modificării prevederilor referitoare la pensionarea celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiții speciale.
PSD-ul amenință cu moțiunea de cenzură
Parlamentarii au considerat cele mai multe dintre doleanțele sindicaliștilor ca fiind pertinente. Totuși, în privința stabilirii valorii punctului de pensie, deputatul Gheorghe Ialomițeanu, a declarat că „conjunctura economică actuală nu ne permite să respectăm această valoare. Ar însemna să angajăm cheltuieli pe care nu le-am putea acoperi. Este necesară reforma sistemului, pentru că altfel riscăm să ajungem în situația Greciei”. În schimb senatorul PSD, Titus Corlățeanu, susține că stabilirea valorii punctului de pensie, în cuantumul solicitat de sindicaliști și pensionari era posibilă. „Banii se puteau obține prin reducerea cheltuielilor unor instituții de stat. Dacă nu se va introduce în textul legii prevederea potrivit căreia valoarea punctului reprezintă 45% din salariul mediu brut pe economie, noi vom depune o moțiune simplă de cenzură”, a explicat acesta. Senatorul PSD a mai precizat că multe dintre amendamentele propuse de sindicaliști sunt asumate deja de partidul pe care îl reprezintă și depuse în comisiile Senatului. (R.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



